Ronaldinho părăseşte închisoarea din Paraguay după 32 de zile, deşi avea de ispăşit o pedeapsă de 6 luni. Suma pe care a plătit-o drept cauţiune

Ronaldinho a părăsit arestul din Paraguay după doar 32 de zile petrecute la închisoare. Starul brazilian avea de ispăşit o pedeapsă de 6 luni după ce a intrat în ţară cu paşaport fals.

439 afișări
Imaginea articolului Ronaldinho părăseşte închisoarea din Paraguay după 32 de zile, deşi avea de ispăşit o pedeapsă de 6 luni. Suma pe care a plătit-o drept cauţiune
Ronaldinho, alături de fratele său, au fost depistaţi de vameşii din Paraguay luna trecută în timp ce încercau să intre în ţară cu documente false. Cei doi au fost opriţi la frontieră şi predaţi autorităţilor.
 
Deşi avea de ispăşit o pedeapsă de 6 luni de închisoare, Ronaldinho a fost eliberat după 32 de zile. Potrivit DailyMail, fostul jucător al Barcelonei va fi plasat în arest la domiciuliu, într-un hotel din Asuncion.
 
Decizia a fost luată după ce, potrivit unor surse apropiate anchetei, Ronaldinho ar fi plătit o cauţiune în valoare de 1,4 milioane de euro.
 
sursa foto: profimedia
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici