S-a tras la sorţi tabloul feminin de la Wimbledon. Iată care vor fi adversarele româncelor în primul tur

România participă la turneul de al Wimbledon cu 8 sportive. Vineri a avut loc tragerea la sorţi, iar sportivele noastre şi-au aflat adversarele

1363 afișări
Imaginea articolului S-a tras la sorţi tabloul feminin de la Wimbledon. Iată care vor fi adversarele româncelor în primul tur

Foto: Pixabay

Monica Niculescu (locul 59 WTA) a avut o tragere dificilă şi va o va înfunta pe Naomi Osaka (Japonia, 18 WTA), considerată noua Serena Williams. Cele două sportive nu s-au mai înfruntat până acum.

Irina Begu (33WTA) nu va avea mari emoţii în prima partidă din Marea Britanie. Ea va înfrunta o sportivă în vârstă de 19 ani, Katie Swan (Marea Britanie, 207 WTA), care va juca în premieră pe tabloul de la Wimbledon.

După ce a trecut prin calificări, Alexandra Dulgheru (126 WTA) este nevoită să joace în primul tur împotriva Kristynei Pliskova (78 WTA). Sportiva din Cehia nu se află în cea mai bună perioadă din cariera sa, reuşind 18 victorii şi 15 victorii în acest an. Alexandra are şi un avantaj moral, după ce s-a impus în singurul meci disputate între cele două, în 2014, la US Open, scor 6-3; 6-4.

Mihaela Buzărnescu (28 WTA), senzaţia sezonului actual, debutează în Marele Şelem împotriva Arynei Sabalenka (Belarus, 45 WTA), sportivă din noul val. În vârstă de 20 de ani, Sabalenka a câştigat cele două meciuri jucate împotriva Mihaelei. Ultima partidă a avut loc în acest an, la Lugano, şi s-a încheiat cu scorul de 5-7; 6-3; 6-2.

Adversarele celorlalte patru sportive din România, în primul tur al Wimbledon:

Gabiela Ruse (197 WTA) - Agnieszka Radwanska (Polonia, 31 WTA)

Sorana Cîrstea (47 WTA) - Magdalena Rybarikova ( Slovacia, 19 WTA)

Ana Bogdan ( 63 WTA) - Lara Arruabarrena ( Spania, 77 WTA)

Simona Halep (1 WTA) - Kurumi Nara (Japonia, 101 WTA)

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici