- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Sandu: Mutu mi-a spus că vrea să vină în Luxemburg. E un gest ce trebuie luat în calcul
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat marţi că atacantul Adrian Mutu l-a sunat pentru a-i cere o invitaţie cu care să poată să asiste la meciul cu Luxemburg, din preliminariile Euro-2012, apreciind că acesta este "un gest ce trebuie luat în calcul".
Sandu: Mutu mi-a spus că vrea să vină în Luxemburg. E un gest ce trebuie luat în calcul (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)
"Mutu m-a sunat ieri (n.r. - luni) că vrea să fie alături de echipă la meciul cu Luxemburg. M-a mirat, niciodată nu a făcut un astfel de gest. I l-am transmis şi antrenorului, e un gest care trebuie luat în calcul. De la Tamaş nu am primit niciun telefon", a declarat Sandu la Sport.ro.
Oficialul a adăugat că selecţionerul Victor Piţurcă s-a exprimat "un pic greşit" la conferinţa de presă de după meciul amical cu San Marino, când a spus că jucătorii Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş sunt excluşi definitiv de la echipa naţională. "A fost o exprimare un pic greşită în prima lui conferinţă. Eu am încercat să-l conving că trebuie lăsată o portiţă. El a decis să nu-i cheme pentru această acţiune (n.r. - meciurile cu Luxemburg şi Franţa), dacă se va răzgândi şi consideră că trebuie convocaţi, îi va convoca", a spus Sandu.
Preşedintele FRF speră ca echipa naţională să obţină măcar patru puncte în dubla cu Luxemburg şi Franţa: "Am vrea maximum, dar trebuie să fim realişti. Performanţele nu au fost strălucite în ultimii zece ani. Este adevărat că am pierdut calificări la un gol sau la un punct. Sper în patru puncte, trebuie să ne concentrăm în meciul cu Luxemburg. Nu sunt San Marino, nu sunt Andorra. Trebuie să-i luăm în serios. Au o mentalitate anglo-saxonă, joacă de plăcere pentru echipa naţională, pun suflet, ceea ce la noi nu este cazul pentru toţi jucătorii. Dacă ai dorinţă şi un pic de valoare obţii rezultate".
Mircea Sandu a comentat şi eventualitatea unui transfer al mijlocaşului stelist Bănel Nicoliţă la AS Saint-Etienne şi crede că nu este exclus ca selecţionerul Victor Piţurcă să-l lase să plece să efectueze vizita medicală. "Cred că îl va lăsa să plece, pentru că Piţurcă ţine mult la el şi dacă este o şansă pentru el, probabil că îl va lăsa dacă nu intenţionează să-l folosească titular. Saint-Etienne este un club important din Franţa, dacă poate, îl va ajuta (n.r. - Piţurcă) pe Bănel Nicoliţă, care este un jucător foarte devotat, dar dacă este vorba despre execuţie, atunci este o altă discuţie", a mai spus Sandu.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că şi-ar dori ca selecţionerul Victor Piţurcă să nu-i dea voie mijlocaşului Bănel Nicoliţă, aflat în cantonamentul naţionalei României, să plece în Franţa pentru a efectua vizita medicală în vederea transferului la AS Saint-Etienne. Nicoliţă ar trebui să efectueze vizita medicală şi să semneze contractul cu AS Saint-Etienne până miercuri, când se încheie perioada de transferuri.
Echipa naţională a României întâlneşte, vineri, de la ora 20.30, pe Stadionul Josy Barthel, selecţionata Luxemburgului, iar la 6 septembrie, de la ora 21.30, pe Arena Naţională, prima reprezentativă a Franţei, în cadrul preliminariilor Euro 2012.
-
La clasele pregătitoare nu vor preda cadre didactice debutante
Social ieri, 22:05
Ministerul Educaţiei anunţă că la clasele pregătitoare, care vor funcţiona, în premieră, din anul şcolar 2012-2013, nu vor preda cadre didactice debutante, acoperirea necesarului de dascăli urmând să fie realizată prin transferuri şi detaşări. citeşte tot
-
Boc: Nu cred în nimic din ce promite Ponta cu privire la supraimpozitarea veniturilor
Politic ieri, 21:16
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că nu crede nimic din ce anunţă premierul Victor Ponta cu privire la măsurile de supraimpozitare a veniturilor peste 4.500 de lei, precizând că Guvernul USL realizează un singur lucru, ia "cireaşa de pe tort". citeşte tot





gestul care trebuie luat in calcul este sa ii iasa din cap sa ne mai reprezinte in fotbal sa stea sa parleasca pitipoancele si sa ne lase cu figurile si aerele de vedeta...pana acum nu a realizat nimic palpabil.... de cand a intrat in nationala romaniei, romania a picat in clasament rau de tot....