Sergio Ramos a devenit fundaşul cu cele mai multe goluri din istoria La Liga, apoi s-a accidentat

  • Sergio Ramos a ajuns la 68 de goluri în prima ligă din Spania.
  • Jucătorul de 33 de ani a deschis scorul în victoria cu 2-1 în faţa celor de la Real Sociedad.
  • Ramos a ajuns la 7 goluri în acest sezon de La Liga.
400 afișări
Imaginea articolului Sergio Ramos a devenit fundaşul cu cele mai multe goluri din istoria La Liga, apoi s-a accidentat

Sergio Ramos a devenit fundaşul cu cele mai multe goluri din istoria La Liga, apoi s-a accidentat

Sergio Ramos a înscris din nou pentru Real Madrid în victoria cu 2-1 în faţa celor de la Real Sociedad. Căpitanul madrilenilor a deschis scorul în minutul 50 al partidei de pe Reale Arena din San Sebastian după o lovitură de pedeapsă.
 
Karim Benzema a dublat avantajul echipei lui Zinedine Zidane 20 de minute mai târziu, pentru ca Mikel Merino să reducă din diferenţă cu 7 minute înainte de finalul partidei.
 
Pentru Ramos însă meciul s-a încheiat dureros. După o ciocnire cu atacantul lui Sociedad, Alexander Isak, Ramos a fost înlocuit cu Eder Militao. Antrenorul celor de la Real Madrid, Zinedine Zidane, a vorbit despre starea lui Ramos după partidă. „În acest moment durerea este mare, dar sperăm că este doar o lovitură. Asta este o veste bună, dar vom vedea”, a spus Zidane. 
 
Pentru Sergio Ramos, reuşita cu Sociedad a fost cea de 68-a a sa în La Liga, devenind astfel fundaşul cu cele mai multe goluri marcate în prima divizie spaniolă. Ramos l-a depăşit pe fostul mare jucător al Barcelonei, Ronald Koeman.
Ramos a marcat 2 goluri pentru Sevilla în La Liga înainte de transferul la Real Madrid, pentru ca apoi să reuşească 66 de goluri în cele 13 sezoane de când evoluează pentru Real Madrid.
 
Victoria lui Real Madrid cu Real Sociedad a dus echipa lui Zinedine Zidane pe primul loc în La Liga, la egalitate cu FC Barcelona, cea care a făcut doar 0-0 în partida de sâmbătă contra celor de la Sevilla.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici