Simona Halep, a doua cea mai frumoasă minge a primei zile de la Roland Garros - VIDEO

Organizatorii turneului de Grand Slam de la Roland Garros au ales un punct din meciul pe care Simona Halep l-a câştigat, duminică, în faţa rusoaicei Evghenia Rodina, ca fiind al doilea cel mai frumos al primei zile de la French Open, a anunţat site-ul oficial al competiţiei.

1072 afișări
Imaginea articolului Simona Halep, a doua cea mai frumoasă minge a primei zile de la Roland Garros - VIDEO

Simona Halep, a doua cea mai frumoasă minge a primei zile de la Roland Garros - VIDEO (Imagine: HEPTA)

Punctul a avut loc în primul ghem al întâlnirii, la scorul de 40-15 pe serviciul rusoaicei, şi a fost câştigat de Halep.

Cel mai frumos punct al primei zile de la Roland Garros a fost câştigat de japonezul Kei Nishikori în meciul în care s-a impus, cu scorul de 6-3, 7-5, 6-1, în faţa francezului Paul-Henri Mathieu.

Pe poziţia a treia se află un punct câştigat de elveţianul Roger Federer în partida în care s-a impus, cu scorul de 6-3, 6-3, 6-4, în faţa columbianului Alejandro Falla.

Simona Halep, cap de serie numărul 3, a învins-o, dumunică, pe Evghenia Rodina, locul 91 WTA, cu scorul de 7-5, 6-4, şi s-a calificat în manşa a doua a turneului de la Roland Garros, unde o va întâlni pe croata Mirjana Lucici-Baroni, locul 70 WTA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici