Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului de la Sydney

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a ratat calificarea în finala turneului de la Sydney, fiind învinsă, vineri, cu scorul de 7-6 (5), 4-6, 6-3, de rusoaica Svetlana Kuzneţova, locul 25 WTA.

Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului de la Sydney

Partida din semifinale a început joi, când a fost întreruptă din cauza ploii la scorul de 5-4 pentru Halep, după 42 de minute. Sportiva română ar fi putut câştiga primul set, vineri, când a condus cu 40-0 pe serviciul adversarei. Kuzneţova a egalat la 5 şi apoi s-a impus în tie-break-ul primului set, în care Halep nu şi-a fructificat niciodată serviciul, în timp ce rusoaica a reuşit o dată.

Setul al doilea a început cu trei break-uri consecutive, dintre care două i-au aparţinut Simonei Halep. Cele două jucătoare şi-au făcut apoi serviciul, astfel că Halep a egalat la seturi, după 6-4.

Kuzneţova a fost mai agresivă şi mai concentrată în setul decisiv, reuşind un break în ghemul al şaselea, suficient pentru a câştiga setul şi meciul după două ore şi trei sferturi (timp total).

În finală, rusoiaca o va întâlni, tot vineri, pe Monica Puig, locul 94 WTA, venită din calificări, care a beneficiat de abandonul sportivei elveţiene Belinda Bencic, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 8, la scorul de 6-0 pentru jucătorea portoricană. Şi această semifinală a fost întreruptă joi, la scorul de 4-0 şi 15-0, continuând vineri.

Calificarea în semifinale este recompensată la turneul de categorie Premier de la Sydney cu un premiu de 36.600 de dolari şi cu 185 de puncte WTA.

Următoarea competiţie la care va participa Simona Halep este Australian Open, primul Grand Slam al anului, care va începe luni

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 12 comentarii
Taguri:
TENIS ,
HALEP ,
ELIMINARE
COMENTARII
  • ion tumbar 16 ian 2016

    a obosit ,a jucat pre mult la revelion.este imposibil sa participi si sa castigi turnee mai mari ca la PODUL INALT.ESTE UN RAZBOI PREA MARE PENTRU FORTELE EI.

  • Ma nage rLeagu e. ro 15 ian 2016

    Best next-gen online sci-fi game on the web! No Pay2Win! : AD2460. c o m
    ._ Castiga premiul cel mare de 75 de euro in competitia Champions League sau un trofeu real pe care il poti castiga jucand in cel mai bun ma na ger de fotbal online gratuit:
    Ma nage rLeague. ro

  • dan 15 ian 2016

    este o stea in cadere libera nu are stofa si nu va castiga niciodata un turneu de mare slem e o nulitate

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Cum arată NOILE MAŞINI ale Poliţiei Române. Când vor fi văzute prima oară pe stradă