Simona Halep: „De o perioadă, nu pot să închei meciurile. Spre sfârşitul partidei, am avut şi câteva crampe”

Simona Halep (2 WTA) a declarat, sâmbătă, după meciul pierdut, la Cluj-Napoca, în faţa Karolinei Pliskova (13 WTA), în Fed Cup, că este tristă deoarece nu a reuşit să câştige şi speră să îşi ia revanşa în meciul cu Petra Kvitova (9 WTA) de duminică, informează corespondentul MEDIAFAX.

16591 afișări
Imaginea articolului Simona Halep: „De o perioadă, nu pot să închei meciurile. Spre sfârşitul partidei, am avut şi câteva crampe”

Simona Halep: „De o perioadă, nu pot să închei meciurile. Spre sfârşitul partidei,am avut şi câteva crampe” (Imagine: Ovidiu Iordachi/ Arhiva Mediafax Foto)

Simona Halep a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la finalul meciului cu Karolina Pliskova, că ar fi avut nevoie de mai mult noroc la unele mingi.

„Sunt bucuroasă că am reuşit să joc aici, sper că nu am dezamăgit prea mult. Nu am reuşit să câştig, am fost foarte aproape din nou, de o perioadă nu pot să închei meciurile. Trebuie să merg mai departe. Contra ei (n.r. - Karolina Pliskova) este greu să ai o tactică, am încercat să deschid terenul, să o alerg. Am şi rezistat fizic, spre sfârşit am avut şi câteva crampe, e normal, pentru că nu prea m-am antrenat, am fost bolnavă. Cred că trebuia să fac mai mult şi îmi trebuia mai mult noroc pe partea mea, la unele mingi. Nu a fost uşor să termin cu înfrângere, am fost foarte tristă că am pierdut, dar aşa e în tenis. Mai avem şanse, sper ca mâine să fiu mai bine şi să câştig, trebuie să merg mai departe. Îmi cer scuze că nu reuşit să termin meciul cu bine, dar am dat tot ce am putut”, a spus Halep.

Întrebată ce s-a întâmplat la ghemul de 4-4, din setul doi, Simona Halep a spus că nu ştie de ce l-a pierdut şi a tras concluzia că nu a fost prea inspirată la deciziile pe care le-a luat. „După aceea, la 5-4, m-am enervat puţin cam mult, de obicei nu fac acest lucru, mă enervez dar încerc să ţin în mine, acum am dat afară şi cred că mi-am pierdut din energie. Dacă încheiam ghemul acela, se desfăşura altfel meciul şi setul doi”, a subliniat jucătoarea.

Aceasta a menţionat că publicul nu a pus presiune, fiind unul deosebit, care a fost alături de ea până la ultima minge. În ceea ce o priveşte pe adversara sa, Karolina Pliskova, Halep a spus că a fost meritul ei că a câştigat, pentru că a arătat un tenis solid şi este într-o formă bună.

„Ghemul de la 4-4 m-a descurajat un pic şi, apoi, m-am gândit prea mult de ce nu am putut să închei. Din cauza aceasta cred că am fost un pic mai jos, din punct de vedere al moralului. În setul trei, m-a dominat. Ea a avut mai multă încredere decât mine în setul trei. A servit foarte bine, nu am reuşit să citesc serviciul ei aproape deloc, a fost solidă şi a meritat să câştige. Eu am avut scăpări, e normal şi trebuie să accept şi să merg înainte”, a menţionat Simona Halep.

Cehia conduce România cu 1-0 în sferturile de finală ale Fed Cup după ce Simona Halep (2 WTA) a pierdut, sâmbătă, cu Karolina Pliskova, scor 7-6 (4), 4-6, 2-6, primul meci al partidei din cadrul sferturilor de finală FED Cup, desfăşurat la Sala Polivalentă din Cluj.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici