Simona Halep - Garbine Muguruza | Ultima declaraţie a lui Halep, înainte de semifinală: Va fi un meci greu

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) se pregăteşte pentru a treia semifinală a carierei la Roland Garros, contra ibericei Garbine Muguruza, iar gândul liderului mondial stă la fiecare punct pentru care va trebui să lupte împotriva câştigătoarei din 2016.

5409 afişări

Imaginea articolului Simona Halep - Garbine Muguruza | Ultima declaraţie a lui Halep, înainte de semifinală: Va fi un meci greu

Simona Halep - Garbine Muguruza | Ultima declaraţie a lui Halep, înainte de semifinală: Va fi un meci greu

Conştientă că are în faţă o adversară aflată într-o formă de vis, Halep e gata de provocarea numită Muguruza: "Cu siguranţă, mă antrenez şi sunt setată să câştig fiecare punct. Cel mai important lucru, în momentul de faţă, este să nu cedez niciun punct şi să încerc să joc cât mai bine. Fiecare meci a fost greu, chiar dacă, spre exemplu, meciul din optimi a arătat un scor categoric. Fiecare adversar este greu la acest nivel, dar încerc să-mi fac treaba, să fiu motivată şi să mă bucur de moment. E o bucurie să fiu la acest turneu, să fiu aptă şi încrezătoare", a spus Halep, după partida cu Kerber, pentru ca mai apoi să mute lumina reflectoarelor spre cel mai aşteptat meci din acest an de la Roland Garros.

Condusă cu 3-1 la "directe", cu un singur meci jucat pe zgură, Simona e încrezătoare şi ştie că are nevoie de calm şi luciditate pentru a face pasul spre a treia finală pe zgura pariziană: "Va fi un meci greu, cu o jucătoare puterinică, o câştigătoare de turneu de Grand Slam. Dar sunt aici şi e o mare provocare pentru mine. Voi încerca să fiu cât se poate de lucidă, de calmă şi să dau tot ce am mai bun. Progresez de la an la an şi acesta este un lucru bun. Lucrez în fiecare zi să devin mai bună, mă bucur că fac faţă şi pot să arăt un nivel foarte ridicat. În primul rând, mă bucur că sunt aici şi asta contează", a mai spus constănţeanca.

Meciul Simona Hale- Garbine Muguruza se va juca în jurul orei 16:00, pe Philippe Chatrier, cea mai mare arenă de la Roland Garros, şi va începe după partida Rafa Nadal - Diego Schwartzman, întreruptă la scoru lde 4-6, 5-3.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
HALEP ,
ROLAN GARROS ,
TENIS
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.