Simona Halep, înainte de semifinala cu Ostapenko: Încep să adun încredere şi să capăt acea dorinţă de a câştiga meciuri

Simona Halep a trecut uşor de sferturile turneului Premier Mandatory de la Beijing, în 69 de minute, cedând doar trei game-uri în faţa Dariei Kasatkina. A doua jucătoare a lumii s-a impus cu 6-2, 6-1, expediind 19 lovituri câştigătoare, cu 21 de erori neforţate.

1407 afișări
Imaginea articolului Simona Halep, înainte de semifinala cu Ostapenko: Încep să adun încredere şi să capăt acea dorinţă de a câştiga meciuri

Simona Halep, înainte de semifinala cu Ostapenko: Încep să adun încredere şi să capăt acea dorinţă de a câştiga meciuri

Avându-l pe Andrei Pavel în loja sa, Simona pare că a găsit ritmul perfect de concurs, echilibrul pe teren şi la nivel mental.

"A fost un meci excelent. Cred că am jucat mult mai bine decât la Wuhan. Am schimbat tactica şi a funcţionat destul de bine. Mi-am făcut jocul. Am jucat solid, constant. Am muncit mult - cred că asta se vede acum şi mă face să am încredere în loviturile mele. Pot folosi bine direcţii diferite şi am şi forţă. Am servit bine astăzi, am început să simt jocul. Pentru că am încredere, simt că pot să controlez fiecare minge în parte. Ies pe teren pentru a lua fiecare minge în parte. Chiar şi înainte de acel meci cu Şarapova simţeam că am destulă încredere, mă simţeam destul de bine. Am jucat destul de bine cu Riske, în acele trei seturi, apoi primul set împotriva Rybarikovei a fost destul de bun şi el. Meci cu meci şi cu fiecare antrenament am început să mă simt bine pe teren, să adun încredere şi să capăt acea dorinţă de a câştiga meciuri", a spus Simona Halep, pentru site-ul WTA.

Pentru un loc în finala turneului de la Beijing, Simona Halep va juca, sâmbătă, împotriva sportivei din Letonia, Jelena Ostapenko.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici