Simona Halep s-a retras de la turneul de la Brisbane

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, s-a retras de la turneul de la Brisbane, unde era principala favorită, din cauza unei accidentări la piciorul stâng, informează wtatennis.com, tot marţi anunţându-şi retragerea de la această competiţie şi Maria Şarapova.

Simona Halep s-a retras de la turneul de la Brisbane (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)

"Am avut probleme la călcâiul lui Ahile în august şi septembrie şi apoi nu am mai simţit nimic, dar deja de câteva săptămâni iar am dureri. Am crezut că sunt pregătită să joc aici, dar nu cred că pot duce un meci până la capăt. Cred că este important să fiu pregătită şi de aceea am nevoie de puţină pauză", a afirmat Halep.

Halep urma să intre în competiţie la Brisbane, miercuri, la meciul cu Victoria Azarenka.

Ea speră să fie aptă pentru turneul de la Sydney de săptămâna viitoare: "Sper să pot juca la Syney. Mâine plec acolo. Nu este o accidentare periculoasă, dar este o inflamaţie. Trebuie să mă odihnesc", a adăugat românca.

De asemenea, de la turneul de la Brisbane s-a retras şi Maria Şarapova, care era deţinătoarea titlului.

Şarapova şi Halep vor fi înlocuite cu Margarita Gasparian şi Ysaline Bonaventure.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TENIS ,
HALEP ,
RETRAGERE
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Europa în stare de pragul COLAPSULUI! A doua ţată care este în pragul IEŞIRII din UE. „Este OBLIGATORIU”