Simona Halep şi Irina Begu debutează la Cincinnatti

Jucătoarele Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, şi Irina-Camelia Begu, locul 62 WTA, vor debuta, marţi, prima în turul 2, iar cea de-a doua în turul I, la turneul de categorie Premier 5 de la Cincinnati, cu premii în valoare totală de 2,5 milioane de dolari.

307 afișări
Imaginea articolului Simona Halep şi Irina Begu debutează la Cincinnatti

Simona Halep şi Irina Begu debutează la Cincinnatti (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Halep, aflată la prima săptămână în poziţia de numărul 2 mondial, revine în competiţie după o lună de pauză şi va juca, pe terenul central, în ultimul meci al zilei, de la ora locală 20.30 (miercuri, ora 03.30, la Bucureşti), împotriva sportivei belgiene Kirsten Flipkens, locul 54 WTA.

Simona Halep, 22 de ani, şi Kirsten Flipkens, 28 de ani, s-au întâlnit până acum de trei ori, românca impunându-se de fiecare dată: scor 6-4, 6-0, în 2010, în calificări la Tokyo, scor 7-5, 6-4, în 2011, în semifinale la Fes şi scor 6-4, 6-2, în finală la 's-Hertogenbosch în 2013.

TITLURILE ZILEI

La ediţia trecută, Halep, locul 25 WTA atunci, a atins faza sferturilor de finală, fiind eliminată de Serena Williams, cu scorul de 6-0, 6-4. Sportiva din Constanţa are de apărat 225 de puncte la turneul american.

Pe terenul 10, de la ora locală 11.00 (18.00, ora României), Begu va evolua în premieră împotriva jucătoarei Zarina Dias din Kazahstan, locul 52 WTA. Atât Begu, 23 de ani, cât şi Dias, 20 de ani, au disputat calificări la Cincinnati. Printre sportivele eliminate de Dias s-a numărat şi Monica Niculescu, locul 61 WTA, învinsă cu scorul de 6-2, 6-2.

A treia româncă prezentă pe tabloul principal al turneului de la Cincinnati, Sorana Cîrstea, locul 80 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-1, 7-5, de sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 9, în primul tur al competiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici