Simona Halep va juca direct în turul doi la Roma, unde o va întâlni pe Varvara Lepchenko sau Alison Riske

Simona Halep, cap de serie numărul 2, va evolua direct în turul doi la turneul de categorie Premier 5 de la Roma, urmând ca în runda secundă să întâlnească învingătoarea din meciul dintre americancele Varvara Lepchenko şi Alison Riske.

718 afișări
Imaginea articolului Simona Halep va juca direct în turul doi la Roma, unde o va întâlni pe Varvara Lepchenko sau Alison Riske

Simona Halep va juca direct în turul doi la Roma, unde o va întâlni pe Varvara Lepchenko sau Alison Riske (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)

Halep a jucat de două ori cu Lepchenko, numărul 30 WTA, românca impunându-se de fiecare dată, în 2014 la Australian Open, scor 4-6, 6-0, 6-1, şi în acest an la Indian Wells, scor 6-1, 3-6, 6-1.

Cu Alison Riske, locul 45 WTA, Halep nu s-a mai întâlnit până în prezent.

La Roma va evolua, pe tabloul principal, şi Irina-Camelia Begu, locul 37 WTA, care va juca în primul tur cu o sportivă venită din calificări.

În calificări la Roma evoluează şi Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu.

Turneul de la Roma este dotat cu premii totale de 2.183.600 de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici