Srgian Luchin: Am fost forţat de Anghelache să plec de la Dinamo

Fundaşul echipei Botev Plovdiv, Srgian Luchin, a declarat, joi, că a fost forţat de către preşedintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, să părăsească gruparea "alb-roşie" în pauza competiţională din iarnă.

190 afișări
Imaginea articolului Srgian Luchin: Am fost forţat de Anghelache să plec de la Dinamo

Srgian Luchin: Am fost forţat de Anghelache să plec de la Dinamo (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

"Cu toţii ştim cum a fost situaţia de la Dinamo din iarnă. O singură persoană nega. Mi se pare atât de ipocrit să dai declaraţii... Crede că toţi din jurul lui sunt proşti şi nimeni nu îşi dă seama cum stau lucrurile. Practic, am fost «rugaţi» să plecăm de la Dinamo. Dacă nu ne găseam altă echipă sau dacă nu acceptam rezilierea contractului, aveau ei metodele lor să ne facă să acceptăm. Am fost forţaţi să plecăm", a spus Luchin, la Dolce Sport.

Srgian Luchin, care negociază cu Steaua un eventual transfer, a precizat că şi-a dorit ca fundaşul Laurenţiu Rus să-şi găsească repede o echipă, după ce Constantin Anghelache a declarat că i-a reziliat contractul, deoarece nicio formaţie nu era interesată de serviciile sale. "Anghelache nu are pic de respect faţă de jucătorii pe care îi are la dispoziţie, iar asta nu e un lucru bun pentru fotbalul românesc, să ai astfel de oameni în conducere. Când am văzut declaraţia lui Anghelache, m-am rugat să-şi găsească Rus cât mai repede echipă. Glumesc", a completat Luchin.

TITLURILE ZILEI

La aproximativ o săptămână după ce şi-a reziliat contractul cu FC Dinamo, Rus a semnat o înţelegere cu Astra Giurgiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici