Stoican: Sper ca pedeapsa mea să fie minimă, iar echipa să nu joace fără antrenor pe bancă

Tehnicianul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, miercuri, după ce a fost audiat de Comisia de Disciplină a FRF, că speră să primească o sancţiune minimă pentru ieşirea nervoasă de la meciul cu Petrolul Ploieşti şi să nu fie suspendat în următoarea etapă.

57 afișări
Imaginea articolului Stoican: Sper ca pedeapsa mea să fie minimă, iar echipa să nu joace fără antrenor pe bancă

Flavius Stoican (Imagine: Mircea Roşca / Mediafax Foto)

"Sper ca pedeapsa mea să fie minimă. Sper ca echipa mea să nu joace fără antrenor. Din punctul meu de vedere faţă de ceea ce s-a întâmplat pot spune că am fost provocat. Sigur, nu trebuia să fac acel gest, dar ţinând cont de împrejurările de la acel meci nu ştiu cine s-ar fi putut abţine. Cu toate că acum îmi pare rău că acest arbitru am înţeles că a fost suspendat", a spus Stoican.

Antrenorul Flavius Stoican a fost trimis în tribune, în minutul 45+2 al partidei Petrolul Ploieşti - Dinamo (scor 2-2), după ce a intrat pe teren şi a protestat vehement cerând un penalti pentru formaţia sa. Iniţial, Stoican nu a dorit să urce în tribună, iar partida a fost întreruptă aproximativ două minute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici