Şumudică: Echipa nu a făcut o pregătire fizică optimă în vară, unii jucători sunt supraponderali

Antrenorul FC Braşov, Marius Şumudică, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este mult de muncă la noua sa echipă, unde a descoperit faptul că jucătorii sunt nepregătiţi fizic, iar unii dintre ei au o greutate mai mare decât cea optimă.

70 afișări
Imaginea articolului Şumudică: Echipa nu a făcut o pregătire fizică optimă în vară, unii jucători sunt supraponderali

Marius Sumudica (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax foto)

"Sunt unele probleme care ţin şi de bucătăria internă a clubului şi pe care nu pot să le fac publice. Ce pot însă spune este că am aflat, după ce am venit la Braşov, că această echipă nu a făcut pregătire fizică în această vară, unii jucători au venit pe parcurs şi e normal să nu facă faţă cerinţelor în acest moment. De asemenea, i-am urcat pe cântar, şi am avut surprize neplăcute, pentru că, mulţi dintre ei au probleme cu greutatea, ceea ce este inadmisibil la o echipă de Liga I. Un lucru însă îl pot spune sigur, după pregătirea de iarnă, această echipă va arăta altfel", a spus Şumudică.

Cu toate acestea, tehnicianul afirmă că nu se plânge de situaţie, precizând că are de gând să stea mult la formaţia braşoveană. "Am câteva zile de când sunt aici, la Braşov şi în mare mi-am dat seama cam cu ce trebuie să mă confrunt. Nu va fi uşor, sunt probleme destul de mari, dar nu mă dau în lături de la muncă, aşa că nu mă apuc acum să mă plâng. Încet-încet le vom rezolva pe toate. Eu nu am venit la Braşov în plimbare, nu am venit să stau două-trei luni şi apoi să plec. Nu mă plimb de la unii la alţii. La Rapid am stat 29 de etape, ceea ce nu a mai reuşit nici un alt antrenor în afară de Răzvan Lucescu, iar la Astra ştie toată lumea ce s-a întâmplat. Am de gând să stau şi să fac treabă aici", a menţionat Şumudică.

Antrenorul a declarat că în acest moment nu are nicio listă neagră cu jucători de care se va despărţi în pauza competiţională din iarnă. "Am văzut şi eu că deja au apărut liste prin presă, dar ţin să precizez că nu este nimic adevărat. Eu le-am spus jucătorilor că au timp pînă la iarnă să demonstreze că merită să facă parte din lotul acestei echipe. Ar fi şi absurd să mă apuc acum la câteva zile după ce am venit să dau verdicte. E nevoie de timp, pentru că mulţi dintre ei nici nu au jucat", a precizat antrenorul.

Şumudică şi l-ar dori în lot pe atacantul formaţiei Rapid, Sabrin Sburlea, însă a precizat că deocamdată nu ştie cum s-ar putea realiza acest transfer. "M-am întâlnit chiar întâmplător cu Sabrin în Poiana Braşov zilele trecute şi evident că am stat de vorbă puţin. Mie mi-a plăcut acest fotbalist pe care îl consider unul dintre cei mai buni atacanţi de la noi din ţară. Este genul de jucător pe care mi l-aş dori peste tot unde aş antrena, dar nu depinde de mine ca el să ajungă la FC Braşov. Nici nu am discutat despre asta, dar cred că el ar vrea să vină, pentru că este o echipă la care a mai jucat. Vom vedea ce va fi, însă oricum, nu se pune problema unui schimb de jucători Cristescu - Sburlea, cum am mai auzit. În nici un caz nu va fi aşa, Cristescu este un fotbalist de care noi avem mare nevoie, este căpitanul echipei, ştie foarte bine cum stau lucrurile în echipă, şi trebuie să rămână aici", a explicat Şumudică.

Antrenorul susţine că Dinu Gheorghe, alături de care a lucrat la Rapid, este unul dintre cei mai buni preşedinţi din ţară, dar a adăugat că nu depinde de el întoarcerea acestuia la conducerea grupării FC Braşov. "Este adevărat că îl apreciez pe Dinu Gheorghe, este unul dintre cei mai buni preşedinţi din ţară, dar nu eu decid dacă el vine la Braşov. Treaba mea este să antrenez, sunt alţi oameni care decid în aceste privinţe", a menţionat Marius Şumudică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici