Tadici: În doi ani putem redeveni o forţă în Europa şi în lume

Antrenorul Gheorghe Tadici s-a declarat mulţumit de stagiul de pregătire al echipei naţionale de handbal feminin de la Râmnicu Vâlcea şi de partida amicală contra Oltchimului şi prevede o schimbare în bine a selecţionatei pe care o pregăteşte.

195 afișări
Imaginea articolului Tadici: În doi ani putem redeveni o forţă în Europa şi în lume

Gheorghe Tadici (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

"Şi acest stagiu de pregătire a fost făcut pentru a găsi handbaliste pentru anii viitori. Sunt câteva fete tinere care promit, care au veleităţile necesare pentru a deveni mari jucătoare. Din păcate ele au început jocul amical contra Oltchimului foarte timorate şi nu înţeleg de ce. Le-am încurajat, le-am spus să joace cu mai mult curaj şi în repriza secundă a fost egal. S-a văzut că în momentul în care au fost decise să finalizeze, când s-au dus spre poarta adversă au venit şi golurile şi jocul naţionalei a mers mai bine. În prima parte a întâlnirii s-au aruncat zece mingi pe lângă poartă, alte şapte la intercepţie şi Oltchim ne-a sancţionat jocul acesta, era şi normal să o facă având în vedere lotul de care dispune. Una peste alta a doua repriză a fost bună şi au apărut nişte jucătoare care promit. Nu dau exemple pentru că nu sunt importante numele, important este ca aceste fete să confirme. Dacă spun acum de cine sunt mulţumit e posibil să nu mai confirme pe viitor, că aşa e în România", a declarat Tadici.

În ceea ce priveşte faptul că Oltchim are în componenţă multe handbaliste străine, Tadici recunoaşte că este o problemă pentru naţională: "Dacă ne gândim la echipa naţională este o problemă, dacă ne gândim la echipa de club, pe care o dorim cu toţii foarte puternică, atunci e bine. Dacă vrei să ataci un obiectiv ca cel al Oltchimului, o finală de Liga Campionilor, ai nevoie de handbaliste de valoare, fie ele şi străine. Noi am avut o discuţie înainte şi am stabilit ca handbalistele de la Oltchim să fie lăsate să joace pentru echipa de club, tocmai pentru a se pregăti pentru grupele principale ale Ligii Campionilor. Alături de ele, nouă ne-au lipsit şi alte handbaliste, unele din motive obiective, altele din motive subiective. Am mai spus-o şi o repet, aria de selecţie este mai restrânsă acum şi probabil se va restrânge şi în perioada următoare. Tocmai din această cauză este nevoie de multe stagii de pregătire, chiar şi cum a fost acesta de trei zile, finalizat cu jocuri amicale. Una peste alta eu cred că peste un an doi România poate ajunge în primele şase echipe ale Europei şi ale lumii".

Selecţionerul atenţionează că dubla contra Slovaciei din preliminariile Campionatului Mondial de handbal feminin nu va fi una deloc uşoară. "Nu ştiu dacă Slovacia este un adversar modest. Aşa s-a spus şi despre Cehia, naţională care a făcut un Campionat European excepţional. Slovacia au un model de pregătire asemănător Cehiei, cu jucătoare tinere valoroase. Acum normal că tratăm serios dubla de calificare, ne dorim accederea la turneul final al Campionatului Mondial, ca dovadă că avem în calendar şi o serie de etape de pregătire", a mai psus Tadici.

Handbalista împrumutată de Oltchim la SCM Craiova, Daniela Băbeanu, îşi doreşte să revină la clubul vâlcean: "Nu pot spune că am fost foarte emoţională, mai am câteva meciuri jucate pentru naţională. Acum suntem într-o formulă nouă, multe handbaliste tinere, avem multe de pus la punct, mult de lucru dar cred că în viitor se va vedea o creştere mare. În ceea ce mă priveşte, normal că îmi doresc să revin la Oltchim, cine nu îşi doreşte să joace pentru o astfel de echipă. Deocamdată sunt la Craiova, îmi e bine şi vreau să joc mai bine de la meci la meci. Revederea cu fetele de la Oltchim a fost super, nivelul a fost ridicat, indiferent de scor, sper să le fi ajutat şi ele această confruntare".

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, miercuri, pe teren propriu, echipa naţională a României, cu scorul de 37-22 (22-7), într-un meci amical.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici