Tempestini a relansat lupta în Campionatul Naţional de Raliuri

Campion naţional absolut de 6 ori în ultimii 7 ani în România, Simone Tempestini a revenit în forţa în lupta pentru un nou titlu după ce s-a impus fără emoţii în Raliul Sibiului, a cincea rundă a sezonului în curs. Clujeanul abandonase în precedentele două raliuri, iar Sebastian Barbu şi Andrei Gîrtofan luaseră un avans considerabil în curs spre marele trofeu.

103 afișări
Imaginea articolului Tempestini a relansat lupta în Campionatul Naţional de Raliuri

Tempestini a relansat lupta în Campionatul Naţional de Raliuri

Pe un model Skoda Fabia Rally 2 şi cu Sergiu Itu copilot, Tempestini a câştigat 8 dintre cele 9 probe speciale ale Raliului Sibiului, iar la final a avut un avantaj de 4 minute, 39 se secunde şi 3 zecimi în faţa lui Bogdan Marişca, ocupantul poziţiei secunde şi totodată colegul său de la Napoca Rally Academy. Pentru Marişca este primul raliu după accidentul din Maramureş, acesta alegând în acelaşi timp să schimbe şi modelul maşinii de concurs, astfel că la startul din weekend a fost prezent la volanul unei Skoda Fabia Rally2.

Podiumul de la Sibiu a fost completat de Andrei Gîrtofan, cel care a revenit după această etapă pe prima poziţie în clasamentul general al campionatului. Lider înaintea rundei şi totodată favorit local, Sebastian Barbu a fost pe 2 în majoritatea timpului, dar o pană pe a opta probă specială l-a scos din calcule şi a încheiat abia pe 4.

Astfel, în acest moment, după cinci runde, Gîrtofan jr este pe 1 la general cu 158,2 puncte, urmat de Barbu, cu 153,6 puncte, în timp ce Tempestini vine din urmă, cu 119 puncte. Deşi sunt 9 etape, clasamentul final se realizează pe baza celor mai bune 7 rezultate astfel: cele mai bune 3 etape de macadam + cele mai bune 4 etape de asfalt sau cele mai bune 3 etape de asfalt + cele mai bune 4 etape de macadam.

Norbert Maior (Peugeot 208 R2) a fost din nou surpriza plăcută din Top 10, fiind singurul fără o maşină cu configuraţie Rally2/R5 care s-a “infiltrat” în vârful clasamentului. Pe 8 după ce iniţial încheiase pe 6, dar a primit o penalizare de un minut, braşoveanul a obţinut o victorie categorică la 2 Roţi Motrice, dar şi la RC4.

Următoarea etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Betano va fi Raliul Moldovei Bacău, tot pe macadam, în perioada 5-7 august.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici