- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Torje: E cel mai frumos lucru când îţi mulţumeşti suporterii
Mijlocaşul echipei Dinamo Bucureşti, Gabriel Torje, a declarat, miercuri, după victoria din meciul cu Steaua, scor 2-0, că cel mai frumos lucru este să-ţi mulţumeşti suporterii şi să te mulţumeşti pe tine însuţi.
"E cel mai frumos lucru când îţi mulţumeşti suporterii şi te mulţumeşti pe tine câştigând trei puncte în faţa Stelei. Am văzut că lumea spune că a fost Steaua slabă, dar de ce nu se pune problema că am fost noi buni? Şi CFR a fost slabă, şi alţii...? Probabil că domnul Borcea a spus că Steaua a fost slabă ca un atac sub centură, dar nu e chiar atât de slabă. Azi Steaua nu a ajuns la poarta noastră, noi am fost montaţi de la început şi s-a văzut în joc. Nu ne gândim la titlu, ne gândim să câştigăm meci de meci. Şi Unirea Urziceni a făcut la fel anul trecut, nu s-a gândit la titlu", a spus Torje.
Fundaşul Lucian Goian a afirmat că Dinamo a demonstrat că are forţă să câştige campionatul. "Am demonstrat în această seară că avem forţa să câştigăm campionatul. Am învins echipa de pe primul loc practic şi am făcut-o fără drept de apel. Nu ne gândim la bani. În aceste meciuri nu contează atât de mult banii, ci să învingi. Dacă vor veni şi banii, cu atât mai bine. Atmosfera a fost mereu una fantastică, mai ales la derby-uri. Suntem fericiţi că am reuşit să ne bucurăm suporterii. Dolha nu era nevoie să se reabiliteze în faţa noastră, el a greşit, dar e omeneşte să greşeşti. Noi am fost alături de el", a precizat Goian.
Echipa Dinamo Bucureşti a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Steaua Bucureşti, în derbiul etapei a XXII-a a Ligii I.
-
Olli Rehn: Zona euro studiază posibilitatea creării unui cont special pentru plata datoriei Greciei
Economic astăzi, 06:22
Zona euro "studiază posibilitatea" creării unui cont special prin intermediul căruia să aibă loc plata datoriilor Greciei, a anunţat joi comisarul European pentru Afaceri Economice Olli Rehn, la finalul reuniunii Eurogrupului. citeşte tot
-
The Economist: "Politica în România - Guvern nou, probleme vechi"
Politic ieri, 21:36
Majoritatea românilor par să se fi săturat de preşedintele Traian Băsescu, al cărui mandat durează până în 2014, comentează revista The Economist, afirmând că noului Guvern de la Bucureşti îi va fi greu să recupereze terenul pierdut până la scrutinul parlamentar programat în noiembrie. citeşte tot





PAI ATUNCI ERAI FOARTE BUCUROS DA ACUM NU MAI CRED , DA TU TI-AI FACUT TREABA , AI DAT UN GOL (STEAUE-DINAMO-CUPA) DA DACA COLEGU TAU NU STIA CA DUPA PAUZA SE SCHIMBA PORTILE NU E VINA TA(TREBUIA SA PLANGA IN PU**A MEA EL NU TU)