Traseu dificil pentru Simona Halep la Australian Open 2018. Sportivii români şi-au aflat adversarii

Cele şase reprezentante ale României direct acceptate pe tabloul principal femini de simplu au fost repartizate simetric, câte trei pe fiecare jumătate, la tragerea la sorţi de joi, efectuată pe terenul Margaret Court, din Melbourne.

8695 afișări
Imaginea articolului Traseu dificil pentru Simona Halep la Australian Open 2018. Sportivii români şi-au aflat adversarii

Sportivii români şi-au aflat adversarii la Australian Open. Traseu dificil pentru Simona Halep

Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (37 WTA) şi Ana Bogdan (107 WTA) sunt pe jumătatea superioară, în timp ce Irina Begu (40 WTA), Mihaela Buzărnescu (57 WTA) şi Monica Niculescu (85 WTA) sunt pe jumătatea a doua, dominată de favorita doi, Caroline Wozniacki.

Singurul reprezentant al României la simplu masculin, Marius Copil (93 ATP), are un meci de deschidere dificil împotriva lui Gilles Simon, fost număr şase mondial, coborât acum, la 33 de ani, pe locul 57 ATP.

Simona Halep va debuta împotriva unei reprezentante a gazdelor, Destanee Aiava, aflată pe locul 193 WTA, iar traseul este unul dificil, Eugenie Bouchard în turul secund, un posibil tur trei cu Kvitova şi sfert de finală cu Pliskova.

Pe jumătatea Simonei, dar pe celălalt sfert, a fost trimisă spaniola Garbine Muguruza, cea care are un start complicat de 2018. secţiunea este însă aglomerată, cu Aga Radwanska posibilă adversară de tur trei pentru campioana de la Wimbledon. Maria Şarapova se află şi ea în această parte de tablou.

Start greu pentru Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, ambele aflate pe jumătatea inferioară de tablou. Begu va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova, cap de serie 31 la Melbourne, în timp ce Buzărnescu va juca împotriva danezei Caroline Wozniacki,jucătoarea împotriva căreia a jucat primul meci al carierei pe tabloul principal de la un turneu de Mare Şlem, la US Open 2017. Monica Niculescu va juca împotriva Monei Barthel, cu un potenţial duel în turul doi cu favorita 32, Anett Kontaveit.

Ana Bogdan va deschide împotriva franţuzoaicei Kristina Mladenovic, cap de serie 11 la Australian Open.

Ediţia cu numărul 106 a Australian Open debutează, oficial, cu meciuri de pe tablourile principale pe 15 ianuarie
 

TITLURILE ZILEI

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici