Trei persoane, reţinute în cazul uciderii sportivului Marian Cozma

Poliţia austriacă a anunţat, luni, că a reţinut trei cetăţeni unguri, suspectaţi pentru participarea la incidentele în urma cărora handbalistul Marian Cozma a fost ucis în Ungaria, iar comisarul-şef Ioan Bentze precizează este vorba de Gyozo Nemeth şi Sandor Raffael şi de prietena unuia dintre ei.

20 afișări
Imaginea articolului Trei persoane, reţinute în cazul uciderii sportivului Marian Cozma

Suporterii îl comemorează pe Marian Cozma în localitatea maghiară Veszprem (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În comunicatul de presă emis de Poliţia landului Steiermark (sud-estul Austriei), se menţionează faptul că, în noaptea de duminică, 8 februarie 2009, au fost reţinuţi doi bărbaţi şi o femeie, toţi de cetăţenie ungară, care încercau să ajungă cu o maşină în Italia. Cei trei au fost opriţi în apropierea localităţii Bad Blumau, aproape de graniţa cu Ungaria, staţiunea fiind aflată în apropiere de oraşul Graz, pe drumul dinspre localitatea Veszprem, unde a fost ucis Marian Cozma.

TITLURILE ZILEI

La volan, se afla o femeie în vârstă de 37 de ani, care călătorea împreună cu prietenul său de 28 de ani (considerat suspect pentru uciderea lui Cozma) şi cu un alt concetăţean de 31 de ani.

Deşi poliţiştii austriaci nu au dat publicităţii numele persoanelor reţinute, AFP precizează că cei doi bărbaţi sunt Gyozo Nemeth şi Sandor Raffael şi că autorităţile maghiare au cerut deja extrădarea acestora. Un al treilea suspect, Ivan Sztojka, este căutat în continuare, iar poliţia din Ungaria nu exclude reţinerea altor persoane, mai scrie AFP.

Ataşatul român pentru Afaceri Interne la Budapesta, Ioan Bentze, a confirmat, luni, pentru MEDIAFAX că cei doi bărbaţi arestaţi în Austria sunt Gyozo Nemeth şi Sandor Raffael, dar a precizat că femeia arestată de poliţia austriacă nu face parte din grupul de suspecţi în acest caz.

Potrivit lui Bentze, cel mai probabil femeia este o cunoştinţă a vreunui membru al grupului. Oficialul român nu a putut confirma decât faptul că ea a fost reţinută şi că nu este în cercul de suspecţi.

Ioan Bentze a declarat, luni dimineaţă, pentru MEDIAFAX, că a fost reţinută o a doua persoană în cazul uciderii handbalistului Marian Cozma, Nemeth Gyozgyo, acesta fiind însă un suspect colateral.

Citeşte şi:

Al doilea suspect în cazul uciderii handbalistului Marian Cozma, reţinut

Unul dintre suspecţii în cazul Cozma a fost prins

Handbalistul Marian Cozma, înjunghiat mortal într-o discotecă din Ungaria (Video)

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici