Un meci special care se va juca cu tribunele pline. Cu cine face Simona Halep pereche în proba de dublu, la Miami

"Team Sirina" revine pe teren: ca şi la Indian Wells, 'Simo' o va avea alături pe colega sa din echipa de Fed Cup a României, Irina Begu, scrie prosport.ro.

4905 afișări
Imaginea articolului Un meci special care se va juca cu tribunele pline. Cu cine face Simona Halep pereche în proba de dublu, la Miami

Un meci special care se va juca cu tribunele pline. Cu cine face Simona Halep pereche în proba de dublu, la Miami

Tragerea la sorţi de marţi le-a trimis spre un duel care va avea o încărcătură emoţională aparte: reprezentanta gazdelor, Bethanie Mattek-Sands, revine în competiţie după teribila accidentare la genunchi suferită în partida din turul doi de la Wimbledon 2017, contra Soranei Cîrstea, iar americanii îi vor pregăti, cu siguranţă, o primire specială.

Simona Halep şi Irina Begu vor juca, aşadar, în primul tur al turneului de la Miami împotriva perechii germano-americane Julia Goerges / Bethanie Mattek-Sands. În turul doi, învingătoarele acestui meci le-ar putea înfrunta pe cehoaicele favorite cinci, Andrea Hlavackova şi Barbora Strycova.

Excentrica Bethanie s-a accidentat în timpul unui raliu în care atacase fileul. Americanca a povestit că a auzit 'un zgomot în picior', apoi s-a prăbuşit de durere. Urletele americancei au frânt liniştea sacră de la Wimbledon,  iar scenele teribilului incident i-au marcat pe toţi cei implicaţi în tenis, dar şi pe fani. Sorana Cîrstea a mers imediat alături de Bethanie pentru a încerca să o liniştească, până la venirea, târzie, a medicilor. Românca a vizitat-o apoi pe americancă la spital. Mattek-Sands a avut nevoie de intervenţie chirurgicală, dar acum este pregătită să revină, după aproape nouă luni în care nu a putut decât să comenteze tenis.

Citiţi continuarea articolului pe prosport.ro

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici