Venus Williams a fost implicată într-un accident de maşină în care un bărbat şi-a pierdut viaţa

Venus Williams, vedeta americană de tenis, a fost implicată într-un accident de maşină care a dus la moartea unui bărbat în vârstă de 78 de ani, scrie BBC.

16756 afișări
Imaginea articolului Venus Williams a fost implicată într-un accident de maşină în care un bărbat şi-a pierdut viaţa

Venus Williams a fost implicată într-un accident de maşină în care un bărbat şi-a pierdut viaţa

Un purtător de cuvânt al poliţiei Palm Beach Gardens din Florida a confirmat pentru BBC că investighează un accident fatal care o implică pe campioana de Grand Slam.

Un bărbat a fost dus la spital după accidentul din 9 iunie şi a murit după două săptămâni din cauza rănilor suferite, a declarat purtătorul de cuvânt.

Potrivit TMZ, poliţia crede că de vină a fost sportiva, însă avocatul ei spune că a fost un accident.

Bărbatul care şi-a pierdut viaţa, Jerome Barson, călătorea cu soţia lui, care se afla la volanul maşinii. Cei doi se aflau într-o intersecţie în momentul în care s-a produs coliziunea.

Venus Williams a intrat brusc în calea lor şi nu a reuşit să elibereze drumul la timp din cauza blocajelor de trafic, potrivit declaraţiilor martorilor dintr-un raport al poliţiei obţinut de mass-media din SUA.

Şi soţia lui Jerome Barson a fost dusă la spital, însă aceasta se află în afara oricărui pericol.

"Venus Williams este vinovată de încălcarea dreptului de şedere al celuilalt conducător auto", se arată în raportul poliţiei, adăugând că nu există alţi factori precum consumul de droguri, de alcool sau utilizarea telefoanelor mobile.

Campioana în vârstă de 37 de ani a spus poliţiei că nu a văzut maşina cuplului şi că ea conducea încet.

Malcolm Cunningham, avocatul sportivei, a declarat pentru CNN: "Williams a intrat în intersecţie pe o lumină verde. Raportul poliţiei estimează că aceasta călătorea cu 5 km / h când doamna Barson a intrat în maşina ei”.

"Autorităţile nu au emis vreo citaţie pe numele lui Williams. Acesta a fost un accident nefericit şi Venus îşi exprimă condoleanţele pentru familia îndoliată", a adăugat Cunningham.

Săptămâna viitoare, Venus Williams trebuie să joace al 20-lea turneu de la Wimbledon la Londra. 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici