Victoraş Iacob: Vom încerca să facem performanţă împreună cu Protasov şi Dică

Atacantul Victoraş Iacob, care a ajuns la Salonic pentru a semna un contract cu Iraklis, a declarat că speră ca alături de antrenorul Oleg Protasov şi mijlocaşul Nicolae Dică să repete performanţele avute împreună la Steaua, informeaza Goalday.

29 afișări
Imaginea articolului Victoraş Iacob: Vom încerca să facem performanţă împreună cu Protasov şi Dică

Victoraş Iacob: Vom încerca să facem performanţă împreună cu Protasov şi Dică (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Sunt recuperat după accidentarea pe care am avut-o, nu mai e nicio problemă. Am terminat cu bine campionatul şi sper să încep la fel noul sezon. Voi da totul pentru a obţine calificarea într-o cupă europeană. Împreună cu Dică am făcut parte din echipa care a obţinut mari succese cu Steaua. Îl cunosc foarte bine pe Oleg Protasov, am vorbit cu el, vom încerca împreună să facem performanţă. Dică este un mare jucător, mă bucur să îi fiu din nou coleg", a spus Iacob.

Conform presei elene, Iacob va semna luni un contract pe doi ani, urmând să primească peste 150.000 de euro pe sezon.

În altă ordine de idei, presa de la Atena notează că agentul fundaşului George Ogăraru discută la Amsterdam cu Ajax pentru a obţine transferul jucătorului la AEK. Dacă totul merge conform planului, luni Ajax i-ar putea da dezlegarea lui Ogăraru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici