Violenţe la Budapesta: Mai mulţi fani ruşi au fost arestaţi înaintea meciului Ferencvaros - CSKA Moscova din Europa League - FOTO, VIDEO

Suporterii ehipei CSKA Moscova au luat cu asalt capitala Ungariei. Înaintea partidei cu Ferencvaros, din etapa a 4-a din faza grupelor a Europa League, fanii ruşi au provocat incidente violente în Budapesta.

174 afișări
Imaginea articolului Violenţe la Budapesta: Mai mulţi fani ruşi au fost arestaţi înaintea meciului Ferencvaros - CSKA Moscova din Europa League - FOTO, VIDEO

Mai mulţi fani ruşi au fost arestaţi înaintea meciului din Europa League, Ferencvaros - CSKA Moscova

Îmbrăcaţi în negru, suporterii veniţi din Moscova au forţat cordoanele de securitate din faţa stadionului şi nu s-au conformat cererilor de a se opri la control, iar situaţia a ieşit de sub control. Un rus a atacat un poliţist şi l-a lovit cu o sticlă în casca de protecţie.

Aceştia au ajuns la stadion cu metroul, iar poliţia a decis să nu permită accesul de la metrou spre arenă timp de 20 de minute. Moment în care spiritele s-au încins, iar după ce s-a dat drumul a început bătălia dintre cele două tabere.

Poliţia a reuşit cu greu să calmeze situaţia şi să îi înlăture pe cei care au provocat scandalul. Unii dintre ei au fost filmaţi executând salutul nazist. Şi pe stadion a fost scandal. Cele două galerii au scandat una împotriva celeilalte şi au aruncat cu torţe şi petarde.

Mai mulţi fani ruşi au fost reţinuţi, iar Ambasada Rusiei la Budapesta încearcă să obţină eliberarea cetăţenilor arestaţi în urma incidentelor.

Grupa H
Espanyol - Ludogorets 6-0
Ferencvaros - CSKA Moskva 0-0

Grupa H - Clasament
1. Espanyol - 10 p.
2. Ludogorets - 6 p.
3. Ferencvaros - 5 p.
4. CSKA Moscova - un punct

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici