Viorel Moldovan a semnat pe două sezoane cu FC Braşov

Preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că noul antrenor al echipei braşovene este Viorel Moldovan, acesta semnând un contract valabil pentru două sezoane.

16 afișări
Imaginea articolului Viorel Moldovan a semnat pe două sezoane cu FC Braşov

Viorel Moldovan a semnat pe două sezoane cu FC Braşov (Imagine: Mediafax Foto)

"Am încheiat colaborarea cu Napoli. Aşa a vrut Dumnezeu să lucrez împreună cu Viorel Moldovan. Moldovan a semnat un contract valabil pentru două sezoane", a spus Dinu Gheorghe.

Dinu Gheorghe a menţionat că despărţirea de antrenorul Nicolo Napoli a fost cauzată de problemele familiale avute de către italian. "Ne-am despărţit amiabil de Napoli din cauza unor probleme personale pe care le avea în Italia. Am ştiut acest lucru din primele două zile ale cantonamentului din Elveţia şi atunci am început discuţiile cu Moldovan. Aşa a vrut Dumnezeu, să lucrăm împreună, am lucrat împreună şi la Rapid. Au fost tatonări să lucrăm împreună şi aici", a completat Dinu Gheorghe.

Oficialul grupării braşovene speră ca echipa să reuşească o calificare în Liga Europa. "Am discutat mult cu el, l-am pus în temă cu lotul, cu ceea ce ne dorim să facem şi am convingerea că putem să ducem această echipă în Liga Europa", a adăugat Dinu Gheorghe.

Întrebat dacă aducerea lui Viorel Moldovan va produce un şoc în cadrul lotului, Dinu Gheorghe a răspuns: "Un şoc se produce de obicei după o serie de rezultate negative, dar la Napoli nu a fost cazul".

Napoli fusese numit în această vară la FC Braşov, după ce Răzvan Lucescu acceptase oferta Federaţiei Române de Fotbal de a prelua prima reprezentativă.

Viorel Moldovan a antrenat în sezonul trecut pe FC Vaslui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici