- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Wotte: Sunt dezamăgit de rezultat dar mulţumit de jucători
Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, olandezul Mark Wotte, a declarat, sâmbătă, că este dezamăgit de rezultatul partidei cu FC Timişoara, scor 1-2, dar este mulţumit de evoluţia jucătorilor săi.
"Sunt dezamăgit de rezultat. Dacă la Rapid am luat două puncte în final, Timişoara ne-a furat azi un punct. Nu îi reproşez nimic lui Merlier la faza golului al doilea, greşeala a plecat de la mingea pierdută de Mihai Costea în partea stângă. Sunt mulţumit de jucători, sper să repetăm această evoluţie şi în următoarele meciuri, cu Alba Iulia şi cu Astra", a spus Wotte.
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că este mândru de jucătorii săi. "Înfrângerea este nemeritată. oricum, sunt mândru de aceşti băieţi, care au făcut un meci foarte-foarte bun. A văzut o ţară întreagă că jucătorii autohtoni sunt mult mai buni decât cei străini. Arbitrul cred că a dat un 10% oaspeţilor, dar mereu cu Timişoara am avut probleme de arbitraj. În meciul tur, numai arbitrii ne-au privat de o victorie. Cu asemenea joc, nu-mi fac nicio problemă că vom retrograda. Am avut azi şapte jucători sub 21 de ani, care acum un an şi jumătate-doi evoluau în liga a patra din Dolj", a afirmat Mititelu.
Mijlocaşul Cosmin Gângioveanu a spus că echipa sa nu merita să piardă: "Ăsta este fotbalul. Am bătut Rapidul în ultimul minut, acum am pierdut în ultimul minut. Ne pare rău, nu meritam să pierdem. Nu ştiu dacă meritam să câştigăm şi am avut şansa de a câştiga acest joc. Cred că dacă vom juca la fel, vom obţine punctele de care avem nevoie pentru a ne menţine în prima ligă. Suporterii meritau un cadou azi din partea noastră, pentru că au fost excepţionali".
Pentru Ştefan Bărboianu, victoria era mai aproape de echipa sa decât de FC Timişoara: "Ce mai poţi spune după ce pierzi în ultimele secunde? Nu este prima oară când se întâmplă să pierdem în ultimul minut. E adevărat, am şi câştigat ultimele două meciuri tot în ultimul minut, dar astăzi am jucat foarte bine şi pot spue că victoria era mai aproape de noi, decât de Timişoara. Sperăm să recuperăm punctele pierdute la Alba Iulia".
Formaţia FC Timişoara a învins, sâmbătă, în deplasare , la Drobeta Turnu-Severin, scor 2-1 (1-1), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din cadrul etapei a XXV-a a Ligii I. Golul oltenilor a fost marcat de Iliev '32, iar oaspeţii au punctat prin Goga '7 şi Magera '90+3.
-
La clasele pregătitoare nu vor preda cadre didactice debutante
Social astăzi, 22:05
Ministerul Educaţiei anunţă că la clasele pregătitoare, care vor funcţiona, în premieră, din anul şcolar 2012-2013, nu vor preda cadre didactice debutante, acoperirea necesarului de dascăli urmând să fie realizată prin transferuri şi detaşări. citeşte tot
-
Boc: Nu cred în nimic din ce promite Ponta cu privire la supraimpozitarea veniturilor
Politic astăzi, 21:16
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că nu crede nimic din ce anunţă premierul Victor Ponta cu privire la măsurile de supraimpozitare a veniturilor peste 4.500 de lei, precizând că Guvernul USL realizează un singur lucru, ia "cireaşa de pe tort". citeşte tot





Nu exista comentarii