WTA: Simona Halep este pregătită să facă pasul spre semifinale

Simona Halep va încerca, marţi, să ajungă în prima sa semifinală la Australian Open şi comparativ cu anul trecut ea este mai pregătită din punct de vedere emoţional să facă faţă unei asemenea mize, a scris site-ul oficial al WTA, într-un material dedicat locului 3 din clasamentul mondial.

241 afișări
Imaginea articolului WTA: Simona Halep este pregătită să facă pasul spre semifinale

WTA: Simona Halep este pregătită să facă pasul spre semifinale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La un an după ce a pierdut în faţa jucătoarei slovace Dominika Cibulkova, Simona Halep este pregătită să meargă până la capăt. Ei i-a crescut apetitul pentru victorie, iar încrederea a sporit, consideră managerul lui Halep, fosta câştigătoare de la Roland Garros, Virginia Ruzici. "Ea este o jucătoare complet diferită acum, ea joacă la un alt nivel", susţine Ruzici.

WTA reaminteşte că Ruzici este managerul Simonei Halep din 2008 şi persoana care cunoaşte cel mai bine jocul Simonei.

Versiunea 2015 a lui Halep este mult îmbunătăţită comparativ cu sportiva care ajunsese în sferturile de finală de la Melbourne, acum 12 luni, cea mai bună performanţă din carieră până la acel moment. "După ce a ajuns pe locul doi anul trecut şi a terminat sezonul pe trei, ea a căpătat mai multă încredere şi a intrat într-o altă dimensiune. Ea s-a pregătit foarte bine şi în această iarnă. Şi-a îmbunătăţit mult serviciul şi încearcă să fie o jucătoare mai agresivă", a adăugat Ruzici.

Site-ul oficial al WTA susţine că Halep nu mai jucase niciodată pe arena centrală de la Australian Open până la sfertul de finală de anul trecut, iar emoţiile au copleşit-o, ea pierzând cu 3-6, 0-6 confruntarea cu Cibulkova.

"Până atunci Simona nu mai jucase pe arena Rod Laver. Acum ea nu mai este copleşită de aceste meciuri, pentru că a jucat mult anul trecut pe stadioanele mari", şi-a adus aminte Ruzici.

Virginia Ruzici este încrezătoare că Simona Halep va ridica un trofeu de Grand Slam, la Australian Open sau în altă parte, şi susţine că şi jucătoarea română este convins de acest lucru. "Cred că este pregătită, dar şi ea începe să creadă asta. Roland Garros şi Singapore au ajutat-o cu adevărat, în special pentru că a bătut-o pe Serena Williams în faza grupelor. Ea este mult mai matură acum, aşa că sunt de părere că este pregătită. Simona era probabil mai temătoare, dar acum se simte mult mai bine în pielea ei şi este mult mai încrezătoare. Ea este o persoană cu un caracter destul de puternic. Nu există limite pentru ea", a completat Ruzici.

WTA.com crede că Halep se află la un nivel foarte înalt, în special din punct de vedere mental, ultimele 12 luni ajutând-o pe româncă să-şi găsească pacea interioară, dar şi încrederea.

"Am mai multă încredere acum. Nu am pierdut încă niciun set. Sunt foarte fericită că sunt în a doua săptămână aici, la fel ca anul trecut. Am început să joc cel mai bun tenis al meu aici, în turneele de Grand Slam, iar asta înseamnă mult pentru mine. Acum am mai multă încredere să joc în sferturile de finală. Ekaterina serveşte destul de bine şi se mişcă bine, dar cred în şansa mea", a precizat, la rândul său, Halep.

Un alt capitol la care Halep a lucrat se referă la capacitatea de a face faţă frustrării. "Trebuie să îmi accept greşelile pentru că este normal să comiţi câteva. Vreau să fiu perfectă pe teren, dar nu este posibil, perfecţiunea nu există. Aşa că încerc să rămân concentrată la fiecare punct şi să uit greşelile", a subliniat Halep.

La rândul său, antrenorul Simonei Halep din acest sezon, Victor Ioniţă, s-a arătat mulţumit de cum a jucat până acum eleva sa, considerând că aceasta este pregătită pentru o confruntare dificilă contra Ekaterinei Makarova. "Ea poate juca mult mai bine, dar este ok până acum. Simona este o jucătoare foarte periculoasă când face pasul înainte, stă aproape de linia de fund şi ia mingile devreme. Presiunea este pe fiecare jucătoare, nu doar asupra ei şi cred că poate face faţă situaţiei destul de bine. Makarova este o jucătoare puternică, va fi un meci foarte interesant", a mai spus Ioniţă.

Victor Ioniţă a declarat că Halep poate ajunge numărul unu mondial, dar mai întâi Simona trebuie să creadă asta mai mult decât oricine.

În final, WTA mai notează că, la fel ca şi anul trecut, Halep este la trei victorii distanţă de trofeul Daphne Akhurst, însă de această dată ea este mult mai încântată de bătălia care va urma, încrezătoare că succesul este după colţ, iar acest lucru ar putea schimba totul.

Simona Halep, cap de serie numărul 3, şi rusoaica Ekaterina Makarova, cap de serie numărul 10, se vor întâlni, marţi, de la ora 2.00, în sferturile de finală ale Australian Open. Învingătoarea partidei o va întâlni pe câştigătoarea întâlnirii dintre Maria Şarapova (Rusia, cap de serie numărul 2) şi Eugenie Bouchard (Canada, cap de serie numărul 7).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici