Zeci de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală care vizează clubul de fotbal CFR Cluj

Mai multe percheziţii au loc, joi dimineaţa, la clubul de fotbal CFR Cluj, pentru posibile fapte de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul fiind calculat la peste 8.400.000 de euro, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

1718 afișări
Imaginea articolului Zeci de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală care vizează clubul de fotbal CFR Cluj

Zeci de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală care vizează clubul de fotbal CFR Cluj (Imagine: Horia Tautan/ Mediafax Foto)

Surse apropiate anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că, joi dimineaţă, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată Cluj face 20 de percheziţii în Bucureşti şi Cluj-Napoca într-un dosar cu suspiciuni de evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare de 8.485.682 de euro la clubul de fotbal CFR Cluj. Banii ar fi fost luaţi din patrimoniu de către "persoane cu atribuţii de gestiune sau administrare a sumelor în cadrul societăţii care deţine clubul."

În dosarul instrumentat de DIICOT Cluj împreună cu poliţiştii de la Crimă Organizată este începută urmărirea penală in rem pentru constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Sursele citate precizează că faptele ar fi fost comise folosindu-se de firme off-shore din Cipru şi Seichelles. Prin acestea "s-au prestat servicii de consultanţă şi intermediere în domeniul sportiv cu privire la care există elemente majore de suspiciune de fictivitate( privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activităţii echipei şi altele) ori au executat debite faţă de Club, provenind din cesiuni de creanţe suspecte."

Anchetatorii au suspiciuni că astfel ar fi fost delapidate sume de bani ce proveneau din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA.

Sursele citate susţin că la percheziţiile de joi se caută documente care ar putea întări suspiciunile din dosar.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici