Accelerator de particule pentru autentificarea sticlelor de vin, dezvoltat în Franţa

Specialiştii în fizica nucleară din Franţa au pus la punct o tehnică pentru autentificarea marilor mărci de vin prin supunerea sticlelor în care este îmbuteliată băutura la acţiunea fasciculelor de ioni dintr-un accelerator de particule.

Accelerator de particule pentru autentificarea sticlelor de vin, dezvoltat în Franţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Analiza cu ajutorul fasciculelor de ioni indică vârsta vinului prin datarea conţinutului", informează Centrul naţional de cercetări ştiinţifice din Franţa (CNRS).

În mod tradiţional, pentru identificarea vinului se foloseşte tehnica de măsurare a nivelului de radioactivitate a izotopului de Cesiu-137, care nu permitea datarea băuturilor fabricate înainte de 1950.

Noul procedeu permite verificarea nu numai a vârstei vinului, dar şi a provenienţei acestuia, deci identificarea mărcii.

Tehnica se aseamănă cu semnătura unui pictor pe tabloul unui maestru, autentificarea putând fi realizată fără deschiderea sticlei.

Procedeul se bazează pe studiul razelor X emise de sticlele plasate sub fasciculul de ioni din acceleratorul Aifira, situat în regiunea Aquitaine (sud-vestul Franţei).

Cercetările s-au efectuat în cadrul unui contract între Arcane, departament din cadrul Centrului de studii nucleare din Bordeaux Gradignan, şi o societate londoneză specializată în comerţul internaţional cu vinuri celebre, The Antique Wine Company.

Contractul prevede analizarea a aproximativ 160 de sticle, până la crearea, în noiembrie, a unui serviciu comercial de expertiză, parte a unei societăţi independente din Franţa, Vincert SARL.

Acceleratorul de particule este un dispozitiv folosit pentru a accelera particule elementare, în general doar pe cele care poartă sarcină electrică.

Accelerarea se face folosind un câmp electric



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
ŞTIINŢĂ ,
FIZICĂ ,
VIN ,
câmp electric ,
franţa ,
autentificare ,
tehnică ,
fascicule de ioni
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa