Consumul moderat de bere, benefic pentru întărirea oaselor femeilor

Femeile care beau o cantitate moderată de bere vor beneficia de o întărire a sistemului osos, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii spanioli de la Universitatea Extremadura din Caceres, ale cărui rezultate au fost publicate în revista de specialitate Nutrition, informează bbc.co.uk.

Consumul moderat de bere, benefic pentru întărirea oaselor femeilor (Imagine: Mediafax Foto)

Acest studiu a fost realizat pe un eşantion de 1.700 de femei şi a relevat faptul că densitatea osoasă a fost mai mare în cazul femeilor care consumă bere cu moderaţie, comparativ cu femeile care nu consumă deloc această băutură.

Cercetătorii consideră că hormonii vegetali din bere, nu alcoolul, contribuie la apariţia acestor efecte benefice.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă îndeamnă la prudenţă, avertizând asupra faptului că un consum mai mare de două sticle de bere pe zi produce un efect contrar, dăunând sănătăţii oaselor.

Osteoporoza este o problemă de sănătate frecvent întâlnită în categoria femeilor aflate la menopauză, care creşte riscul de producere a fracturilor osoase la vârste mai înaintate.

Cercetătorii au încercat în ultimii ani să descopere acele suplimente care să le ajute pe femei să îşi păstreze o densitate osoasă normală până la vârste înaintate.

Experţii spanioli au declarat că, deşi nu recomandă nimănui să bea bere în mod exagerat pentru a-şi întări densitatea osoasă, totuşi ingredientele din bere, denumite fitoestrogeni, merită o atenţie sporită din partea cercetătorilor.

Ei au recrutat voluntare, a căror vârstă medie a fost de 48 de ani, şi au folosit ultrasunete pentru a măsura densitatea osoasă din degete.

Rezultatele au fost analizate şi prin prisma factorilor precum greutatea, vârsta şi consumul zilnic de alcool.

Femeile considerate consumatoare "uşoare" sau "moderate" de bere, cu până la 280 de centilitri de alcool pe săptămână, au prezentat o densitate osoasă superioară decât femeile care nu consumă deloc alcool.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
BERE ,
OASE ,
FEMEI ,
denistate osoasă ,
fracturi osoase ,
hormoni vegetali din bere
COMENTARII
  • fane 16 nov 2009

    pai da e corect ce spune
    dupa ce bea barbatul acasa vreo 5-6 halbe de bere isi ia nevasta la bataie pana cand i se intaresc toate oscioarele. inclusiv coasta aia pe care o au femeile smile)

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa