Copiii mari amatori de dulciuri ar putea suferi de depresie

Deşi tuturor copiilor le plac dulciurile, cei care sunt mari amatori de aceste produse ar putea suferi de depresie şi prezintă un risc mai mare de a se confrunta cu probleme legate de consumul excesiv de alcool, potrivit unui studiu american publicat în revista Addiction, informează bbc.co.uk.

Copiii mari amatori de dulciuri ar putea suferi de depresie (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Potrivit experţilor americani, anumiţi copii sunt în mod special atraşi de dulciuri. Aceştia sunt copiii provenind din familii în care există membri care s-au confruntat cu probleme legate de consumul excesiv de alcool sau care au prezentat simptome de depresie.

Însă nu este clar, deocamdată, dacă atracţia pentru dulciuri este provocată de dezechilibre de natură chimică sau de educaţie.

Oamenii de ştiinţă au declarat că dulciurile şi alcoolul stimulează aceleaşi circuite nervoase din creier.

Experţii consideră că alcoolicii tind să fie mari amatori de dulciuri, însă această legătură este mai puţin evidentă în cazul copiilor.

Cercetătorii de la Monell Chemical Senses Center le-au cerut celor 300 de copii din grupul de studiu, cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, dintre care jumătate proveneau din familii în care au existat membri care s-au confruntat cu dependenţa de alcool, să încerce cinci feluri de băuturi dulci, ce conţineau diverse concentraţii de zahăr.

Copiii au fost rugaţi să spună care dintre băuturile testate li s-a părut cea mai bună, iar medicii le-au pus diverse întrebări care aveau rolul de a identifica eventualele simptome de depresie.

Un sfert din totalul copiilor testaţi prezentau simptome ale depresiei, au stabilit cercetătorii americani.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
COPII ,
DULCIURI ,
DEPRESIE
COMENTARII
  • Maricela 26 iul 2010

    Mie imi place sa mananc la MacDonalds si sa beau mult deci nu se leaga. Depresia e din cauza ca viata-i grea si-atunci mai bei un pahar.

  • radu alex 10 feb 2010

    Eu sunt dependent de dulciuri si nu am probleme cu alcoolul,dar uneori daca nu mananc ceva dulce simt ca turbez

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa