Curiozităţi despre iaurt, un aliment pe cât de simplu, pe atât de complex

Iaurtul este unul dintre alimentele cele mai apreciate în toată lumea, datorită multiplelor beneficii pentru sănătate. Cu toate acestea există încă multe lucruri interesante ce ţin de istoria şi evoluţia acestuia, care sunt încă necunoscute.

4612 afișări
Imaginea articolului Curiozităţi despre iaurt, un aliment pe cât de simplu, pe atât de complex

Curiozităţi despre iaurt, un aliment pe cât de simplu, pe atât de complex (Imagine: Shutetrstock)

Denumirea "iaurt" se presupune că provine de la cuvântul de origine turcă "yogurt", respectiv de la verbul "yoğurtmak", care înseamnă "a combina", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de compania Danone.

Iaurtul a fost consumat cu mii de ani în urmă de popoarele din Orientul Mijlociu. Triburile războinice mongole ale lui Genghis Han consumau iaurtul ca hrană şi remediu, iar în India iaurtul era considerat unul dintre cele mai sănătoase alimente.

- Iaurtul, unul dintre secretele longevităţii bulgarilor

În Munţii Rodopi din Bulgaria trăiesc cei mai mulţi oameni care ajung la vârsta de 100 de ani, conform publicaţiei The Guardian. Longevitatea bulgarilor se pare că se datorează consumului regulat de iaurt (un bulgar consumă anual, în medie, aproape 30 de kilograme de iaurt).

Omul de ştiinţă Elie Metchnikoff (1845 - 1916) a scris o lucrare ştiinţifică despre longevitatea sătenilor bulgari din Rodopi, descoperind şi numind ulterior una dintre principalele bacterii din iaurtul acestora - Lactobacillus bulgaricus. Conform lui Metchnikoff, aceasta ar preveni şi anihila infecţiile bacteriene intestinale, iar un consum regulat de iaurt ar prelungi viaţa. Elie Metchnikoff a fost, de altfel, primul savant care a investigat şi explicat ştiinţific beneficiile pentru sănătate ale iaurtului.

În 1908, iaurtul a început să se răspândească în Europa ca aliment funcţional, cu beneficii pentru sănătate.

- Primele iaurturi cu bifidobacterii probiotice au fost lansate de japonezi

Japonezii au lansat primele iaurturi cu bifidobacterii, în 1977 (Morinaga) şi 1978 (Yakult). Bifidobacteriile sunt unele dintre cele mai importante bacterii probiotice. Bifidobacteriile reprezintă aproximativ 80% din flora intestinală a sugarilor alimentaţi la sân. La vârsta adultă, numărul bifidobacteriilor scade, aşadar este recomandat să favorizăm funcţionarea florei intestinale prin aportul zilnic de alimente probiotice.

- În orice dietă, iaurtul este un aliment perfect ca urmare a conţinutului de calciu şi proteine. Un pahar de 150 de grame de iaurt are în medie 100 de calorii, 180 de miligrame de calciu (asigurând 20% din necesarul zilnic) şi 5 grame de proteine (asigurând 10% din necesarul zilnic).

- Peste 30% din populaţia globului consumă iaurt în mod regulat. Cu toate acestea, românii consumă cel mai puţin iaurt dintre europeni. În ciuda multiplelor beneficii ale iaurtului, studiile realizate recent arată că România ocupă ultimul loc la nivel european din punctul de vedere al consumului de iaurt şi al lactatelor în general. Conform statisticilor, un român consumă în medie un produs lactat proaspăt pe săptămână, faţă de francezi - 5 produse pe săptămână, bulgari - trei produse pe săptămână şi polonezi - două produse pe săptămână.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici