Dependenţa de internet, favorizată de depresie în cazul adolescenţilor

Majoritatea copiilor şi a adolescenţilor se confruntă cu riscuri mai mari de a deveni dependenţi de internet dacă sunt deprimaţi, ostili sau suferă de sindromul ADHD, potrivit unui studiu dat recent publicităţii, informează CNN News.

1295 afișări
Imaginea articolului Dependenţa de internet, favorizată de depresie în cazul adolescenţilor

Dependenţa de internet, favorizată de depresie în cazul adolescenţilor (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Deşi dependenţa de internet nu este recunoscută oficial ca un diagnostic medical, unul dintre simptomele acesteia este timpul mare alocat jocurilor pe calculator, care afectează capacitatea de a lua decizii în viaţa de zi cu zi.

Studiile anterioare arătau că până la 17,95% dintre adolescenţi sunt dependenţi de internet, numărul acestora fiind mai mare în ţările din Est, comparativ cu cel din cele occidentale.

Potrivit unui nou studiu realizat în Taiwan, pe un eşantion de 2.293 de elevi în clasa a şaptea, simptomele dependenţei de internet includ petrecerea pe calculator a unui număr mai mare de ore decât utilizatorul intenţionase, precum şi semne de insatisfacţie în timpul activităţilor offline, cum ar fi anxietate, plictiseală, iritabilitate.

Din cercetările derulate de Centrul Medical Universitar Kaohsiung din Taiwan a rezultat că sindromul neurologic al deficitului de atenţie (ADHD) este asociat dependenţei de internet în rândul copiilor. În ceea ce priveşte fetele, depresia şi sociofobia sunt asociate excesului de activitate în mediul online.

Băieţii sunt mai mult expuşi dependenţei de internet decât fetele, la fel şi cei care folosesc internetul mai mult de 20 de ore pe săptămână.

"Studiul indică faptul că tinerii care sunt hiperactivi sau sunt diagnosticaţi cu sindromul ADHD găsesc în internet un refugiu perfect", a spus Michael Gilbert, cercetător la Universitatea din California.

Dependenţa de internet a luat cea mai mare amploare în ţările din Asia. În 2008, de exemplu, un sondaj realizat în China a arătat că peste patru milioane de adolescenţi petrec mai mult de şase ore pe zi în mediul online.

Michael Gilbert susţine că familiile ar trebui să încerce să integreze internetul în viaţa domestică. "A pune computerul într-un loc foarte expus, cum este holul, poate integra internetul în viaţa normală, nu să-l asocieze activităţilor realizate în secret", a spus el.

Cercetătorul crede că personalul din învăţământ şi specialiştii în probleme de sănătate trebuie să ia în serios potenţialul clinic al dependenţei de internet, care ar putea deveni una dintre problemele de sănătate publică majore ale secolului XXI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici