Experimentul Milgram, făcut pe oameni în anii '50, care a şocat lumea a fost RECREAT. Rezultatele sunt şi mai ŞOCANTE

Acest studiu a arătat că lumea nu s-a schimbat deloc de acum 60 de ani, iar obedienţa oamenilor faţă de autoritate a rămas la fel.

10025 afișări
Imaginea articolului Experimentul Milgram, făcut pe oameni în anii '50, care a şocat lumea a fost RECREAT. Rezultatele sunt şi mai ŞOCANTE

Experimentul Milgram, făcut pe oameni în anii '50, care a şocat lumea a fost recreat. Rezultatele sunt şi mai şocante

Experimentul lui Stanley Milgram a constat în testarea dispoziţiei oamenilor de a transmite şocuri electrice, chiar mortale, dacă aceştia sunt încurajaţi să o facă.

Deşi în realitate nu a fost transmis niciun şoc electric, participanţii credeau că acţiunea este autentică, astfel, a dezvăluit bunăvoinţa oamenilor de a efectua acţiuni care pot dăuna şi chiar omorî alţi oameni sub îndrumarea unei autorităţi, relatează The Independent.

Potrivit Descoperă, recent, un grup de cercetători a recreat acest studiu. Tomasz Grzyb de la Universitatea de Ştiinţe sociale şi umaniste din Polonia a precizat: „Studiul nostru a ilustrat, încă o dată, importanţa imensă a situaţiei cu care se confruntă subiecţii şi cât de uşor acceptă lucruri pe care le găsesc neplăcute”.

Savanţii nu au creat exact experimentul lui Milgram din motive ce ţin de etică, dar au creat un mediu similar, doar nivelurile şocurilor electrice fiind mai mici.

Au recrutat 80 de participanţi, jumătate bărbaţi, cu vârstele cuprinse între 18 şi 69 de ani. Li s-au dat 10 butoane spunându-le că fiecare corespunde unui nivel de şoc. Nivelul de supunere al participanţilor a fost similar cu cel al studiului original.

Aproximativ 90% din oamenii implicaţi au fost dispuşi să meargă până la cel mai înalt nivel de şoc. Aşadar, studiul arată că atunci când este constrâns, chiar şi omul modern recurge la acţiuni pe care le consideră de neacceptat, arătând, la fel ca experimentul original, că supunerea faţă de autoritate chiar şi în cazuri extreme rămâne o constantă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici