Imagini spectaculoase ale Soarelui surprinse de NASA - VIDEO

Imagini spectaculoase ale unor erupţii solare au fost surprinse de NASA cu Atmospheric Imaging Assembly (AIA), cel mai avansat telescop spaţial conceput pentru a studia Soarele.

470 afișări
Imaginea articolului Imagini spectaculoase ale Soarelui surprinse de NASA - VIDEO

Imagini spectaculoase ale Soarelui (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Solar Dynamics Observatory (SDO), satelitul pe care este instalat acest telescop, a fost lansat de NASA pe 11 februarie, de la Cape Canaveral din Florida, acesta plasându-se pe o orbită geosincronizată la altitudinea de 35.880 de kilometri faţă de Terra.

Imaginile inedite au fost prezentate în premieră de către cercetători la o conferinţă din Washington, aceştia declarându-se entuziasmaţi de funcţionarea telescopului.

Trei instrumente de la bordul SDO vor scruta şi măsura exploziile solare: telescopul Atmospheric Imaging Assembly produce imagini de înaltă rezoluţie ale Soarelui şi atmosferei sale, dispozitivul Helioseismics and Magnetic Imager (HMI) este capabil să "vadă" în interiorul Soarelui, la fel ca o ecografie, pentru a măsura mişcările plasmei solare care generează câmpuri magnetice şi aparatul Extreme Ultraviolet Variability Experiment (EVE) va măsura cantitatea de energie emisă de Soare în razele sale ultraviolete extreme, care sunt absorbite şi filtrate de către atmosfera terestră şi nu pot fi măsurate de pe solul planetei noastre.

SDO i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să afle dacă o inactivitate solară îndelungată are ca efect intrarea Terrei într-o perioadă prelungită de răcire, cum a fost, probabil, cazul în perioada 1645-1715. În acea perioadă, au fost observate foarte puţine pete solare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici