- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- AH1N1
- Revista presei
Imaginile înscrise pe pachetele de ţigări nu îi ajută pe fumători să renunţe la viciu
Imaginile inscripţionate pe pachetele de ţigări din iulie 2008 creează dezgust fumătorilor, dar nu se poate vorbi de renunţare la viciu, ci, în majoritatea cazurilor, de îngrijorare şi nelinişte faţă de consecinţele fumatului, arată două studii finanţate de Ministerul Sănătăţii (MS).
Imaginile înscrise pe pachetele de ţigări nu îi ajută pe fumători să renunţe la viciu (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit studiilor, aproximativ jumătate dintre adolescenţi au atitudini şi comportamente de respingere faţă de ţigări din cauza imaginilor înscrise pe pachetele de ţigări.
În cazul adulţilor, înainte de introducerea pictogramelor, 21% manifestau dezgust, chiar scârbă față de pachetul de țigări. După şase luni, ponderea acestora a crescut la 35%, iar după 12 luni, aproape jumătate dintre fumători (44%) manifestă această stare, potrivit studiilor.
Medicii recomandă tuturor comercianților de produse din tutun să expună pachetele de țigări astfel încât imaginile să poată fi observate de cumpărători. În acest mod, doctorii vor să descurajeze copiii şi adolescenții să înceapă să fumeze şi, totodată, să îi încurajeze pe adulţi să renunțe la fumat.
Începând din 1 iulie 2008, pachetele de tutun comercializate în România sunt inscripționate cu avertismente de sănătate ce conțin imagini (pictograme).
În perioada iulie 2008 - octombrie 2009, au fost derulate în România două studii ample care evaluează impactul pictogramelor de pe pachetele de ţigări asupra populaţiei.
Ambele studii au fost derulate de Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" şi Totem Communication, fiind finanțate de Ministerul Sănătății (studiul privind adulții) și de International Development Research Centre Canada.
Studiile au fost realizate pe eşantioane reprezentative la nivel naţional de adolescenţi (1.464 adolescenţi fumători și nefumători) şi adulți fumători din populaţia generală (800 de respondenţi).
Studiul realizat la nivelul adolescenţilor - "Impactul pictogramelor de pe pachetele de ţigări asupra adolescenţilor din România" - a arătat că aproximativ jumătate dintre adolescenţi au atitudini și comportamente de respingere faţă de ţigări din cauza imaginilor înscrise pe pachetele de ţigări.
Unul din doi adolescenţi încearcă în mare sau foarte mare măsură sentimente de "dezgust sau scârbă" generate de imaginile tipărite pe pachetele de ţigări, iar 45% dintre adolescenţi încearcă sentimente de "îngrijorare și neliniște".
Studiul arată că pictogramele influențează decizia adolescenţilor de a se apuca sau nu de fumat. 51% dintre tineri au declarat că sunt influenţaţi în foarte mare sau mare măsură în acest sens. Sunt influenţaţi şi tinerii care deja fumează, astfel că jumătate dintre ei declară că au încercat să renunțe la fumat din cauza avertismentelor de sănătate.
Ca urmare a inscripționării, tinerii adoptă un comportament de evitare a mesajelor, astfel că 30% acoperă imaginea atunci când sunt luate țigările din pachet, 28% nu privesc pachetul atunci când iau o țigară şi 23% cumpără sau cer vânzătorului un anumit tip de pachet de ţigări cu un anumit text.
Studiul arată totodată că, în prezent, un adolescent din cinci (19%) este fumător zilnic, 17% sunt fumători ocazionali, iar aproape două treimi (64%) sunt nefumători.
Introducerea pictogramelor a influențat și atitudinea fumătorilor adulți. Dacă înainte de introducerea pictogramelor, 21% manifestau dezgust/scârbă față de pachetul de țigări, după 6 luni, procentul acestora a crescut la 35%, iar după 12 luni, aproape jumătate dintre fumători (44%) manifestă dezgust/scârbă. Similar, procentul celor care resimt teamă/neliniște crește de la 26,2% la 30,6%, iar la un an se ridică la 34%.
Mai mult, la un an de la introducerea pictogramelor, procentul celor care şi-au modificat comportamentul de fumător acoperind textul/imaginea a crescut de la 4,7%, la 28,2%, iar cei care afirmă că ar cere vânzătorului pachete fără avertismente sunt în număr mai mare (de la 7,9% la 35,7%).
Aceste date indică faptul că atractivitatea pachetelor s-a redus ca urmare a inscripționării cu imagini și că mesajele transmise de acestea nu îi lasă pe adulți indiferenți.
Aceste schimbări reprezintă un pas important în luarea deciziei de a renunța la fumat, cred medicii. Ponderea celor care au declarat că vor să renunțe la fumat ca urmare a pictogramelor a crescut de la 21,4% la 28%, după şase luni de la introducerea lor.
Cele două studii demonstrează impactul pozitiv pe care imaginile de pe pachetele de ţigări îl au asupra atitudinilor şi comportamentelor legate de fumat ale adolescenţilor şi adulţilor din România, au precizat realizatorii studiilor.
-
Două treimi din ouăle produse în România sunt de la găini crescute în baterii
Social astăzi, 14:18
Două treimi din ouăle produse în România sunt de la găini crescute în baterii cu suprafeţe mai mici decât ale unei coli de hârtie A4 şi hrănite adesea cu furaje modificate genetic şi cu vitamine sintetice, a declarat, marţi, reprezentantul organizaţiei Vier Pfoten, Gabriel Păun. citeşte tot
-
Elicoptere MAI în misiuni umanitare în Giurgiu şi Ilfov
Un elicopter aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor având la bord un echipaj SMURD a preluat, marţi, o femeie însărcinată din comuna ialomiţeană Brazii, pe care a transportat-o la un spital din Capitală citeşte tot
-
FRF şi LPF sunt de acord cu prezenţa prefectului şi a unui procuror pe stadion
Sport astăzi, 14:03
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, s-au declarat de acord, marţi, cu modificările propuse la Legea 4/2008 privind combaterea violenţei în sport, potrivit cărora la meciurile cu grad ridicat de risc este necesară prezenţa prefectului şi a unui procuror. citeşte tot
-
20% din suprafaţa arabilă a României este nelucrată, proprietarii ar putea fi penalizaţi
Economic astăzi, 13:42
Peste 400.000 de persoane, care deţin mai mult de 1,5 milioane de hectare de terenuri agricole necultivate, ar putea plăti penalizări, din primăvară, a declarat marţi, agenţiei MEDIAFAX, Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. citeşte tot
-
Un haitian scos de sub dărâmături după aproape o lună - VIDEO
Externe astăzi, 13:25
Un bărbat de 28 de ani, scos luni de sub dărâmături, este posibil să fi rămas blocat de la 12 ianuarie, ziua când s-a produs cutremurul care a distrus în mare parte capitala statului Haiti, Port-au-Prince, au afirmat medicii, citaţi de CNN. citeşte tot
-
Un grup de investitori francezi va chema Rusia în justiţie pentru datorii de acum 100 de ani
Economic astăzi, 13:22
Un grup al deţinătorilor francezi de "obligaţiuni ţariste" a anunţat marţi că va chema Rusia în justiţie pentru a recupera datorii create de Moscova înainte de Revoluţia Bolşevică din 1917, constituite în titluri de stat evaluate la până la 100 miliarde de euro, transmite Bloomberg. citeşte tot
-
Cornel Nistorescu a cumpărat www.cotidianul.ro
Cultură-Media astăzi, 13:12
Cornel Nistorescu a achiziţionat site-ul www.cotidianul.ro, care va avea conţinut propriu începând de miercuri, noul proiect online fiind coordonat de Oana Stănciulescu, redactor-şef, a declarat jurnalistul pentru MEDIAFAX. citeşte tot
-
Beyonce a căzut pe scenă în timpul unui concert - VIDEO
Life-Inedit astăzi, 13:01
Cântăreaţa americană Beyonce a căzut pe scenă în timp ce interpreta una dintre melodiile sale la un concert pe care îl susţinea în Florianopolis, Brazilia. citeşte tot
-
Chivu a primit acordul medicilor pentru a începe antrenamentele
Sport astăzi, 13:01
Fundaşul român al echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, care se află în perioada de recuperare după accidentarea suferită la cap la începutul lunii ianuarie, a primit, luni, acordul medicilor formaţiei milaneze pentru a reveni la antrenamente, informează cotidianul Gazzetta dello Sport. citeşte tot











Nu exista comentarii