Încep Perseidele. Noaptea în care va avea loc cel mai spectaculos fenomen astronomic/ Observator: Momentul de activitate maximă, uşor de observat anul acesta

Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, va avea, în 2018, punctul maxim de activitate în noaptea de 12 spre 13 august, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

55736 afișări
Imaginea articolului Încep Perseidele. Noaptea în care va avea loc cel mai spectaculos fenomen astronomic/ Observator: Momentul de activitate maximă, uşor de observat anul acesta

Curentul de meteori Perseide va avea activitatea maximă în noaptea de duminică spre luni

În această perioadă, curentul de meteori Perseide este foarte activ, iar momentul de activitate maximă va fi de duminică seară, începând cu ora 22.00, până luni.

Acest moment de activitate maximă va fi foarte uşor de observat anul acesta, potrivit Observatorului Astronomic. Satelitul natural al Pământului va fi în a doua zi după faza de Lună Nouă. Acest lucru înseamnă că, duminică seară, Luna se va afla aproape de Soare şi va apune la scurt timp după acesta. Lumina Lunii nu va deranja pe parcursul nopţii şi amatorii vor putea observa mai mulţi meteori.

TITLURILE ZILEI

Curentul de meteori Perseide, unul dintre cele mai strălucitoare fenomene de acest tip, se poate observa în fiecare an, între 17 iulie şi 24 august.

Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia este o "perseidă", potrivit Observatorului Astronomic.

Denumite după constelaţia din care par că vin, Perseus, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an.

Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă cei interesaţi pot vedea acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte "meteoroid", iar pietroiul care cade pe Pământ se numeşte "meteorit".

În cazul Perseidelor, toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.

Fenomenele astronomice de acest tip se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Aşa că din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Cel mai bun este un loc la ţară sau la munte, dar este bun şi un loc de observaţii aflat la marginea oraşelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat pot vedea în general între 60 şi maximum 100 de meteori pe oră. Cei ce observă din oraşe vor vedea în general 10-20 de meteori pe oră.

Pentru a observa ploaia de meteori, cei interesaţi nu au nevoie de un instrument astronomic. Le trebuie ceva pe care să stea întinşi, un sac de dormit sau un şezlong. Le mai trebuie îmbrăcăminte groasă, pentru că nopţile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să privească spre cer măcar o oră.

Observatorul Astronomic bucureştean mai informează că Perseidele nu pot fi comparate cu ploaia de stele. În timpul unei ploi de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, acestea fiind, de altfel, foarte rare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici