Intervenţie chirurgicală în premieră, împotriva infertilităţii bolnavilor de cancer

Un copil în vârstă de nouă ani, care are pe creier o tumoare inoperabilă, a suferit o intervenţie chirurgicală, în premieră în Marea Britanie, în urma căreia medicii i-au prelevat şi congelat ţesut testicular, astfel încât pacientul să poată avea copii când va ajunge la maturitate, scrie bbc.com.

280 afișări
Imaginea articolului Intervenţie chirurgicală în premieră, împotriva infertilităţii bolnavilor de cancer

Intervenţie chirurgicală în premieră, împotriva infertilităţii bolnavilor de cancer (Imagine: Shutterstock)

Băiatul, Nathan Crawford, trebuie să facă şedinţe de chimioterapie şi radioterapie, un tratament agresiv care ar putea duce la infertilitate. Doctorii speră că pot rezolva această problemă prin transplantarea ţesutului, atunci când copilul va deveni adolescent. Medicii apreciază că şansele de reuşită sunt de 80%.

Ţesutul, prelevat de medici de pe un testicul, într-o intervenţie care a durat aproximativ o jumătate de oră, conţine celule imature care, odată transplantate, în timpul pubertăţii, ar trebui să producă spermă.

O intervenţie chirurgicală similară a fost folosită şi pentru fete. În cursul acestui an, în Belgia, o femeie a născut un copil după ce i-a fost transplantat ţesut ovarian care a fost congelat de medici înainte ca pacienta să ajungă la vârsta adolescenţei.

Însă tehnica, pusă în aplicare pentru Nathan de specialiştii de la Spitalul John Radcliffe din Oxford, este nouă şi, prin urmare, încă nu s-au născut copii ai căror taţi au avut un astfel de ţesut testicular transplantat.

Serviciul naţional de sănătate din Marea Britanie nu finanţează astfel de proceduri medicale. Însă, pacienţii pot primi ajutor de la un serviciu special creat, cu ajutorul unor donaţii de la o clinică specializată în fertilizarea in vitro.

Medicii speră că tratamentul lui Nathan îi va reduce tumoarea de pe creier de care acesta suferă, un gliom. "Aceste tumori pot dispărea prin chimioterapie. Pacienţii pot avea vieţi lungi şi fericite, fără probleme", a spus doctorul Sheila Lane, consultant la Spitalul John Radcliffe.

În fiecare an, în Marea Britanie, aproximativ 1.500 de copii, cu vârste mai mici de 15 ani, sunt diagnosticaţi cu cancer. Din cauza tratamentului anticancer, unul din 10 bolnavi rămâne infertil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici