Misterul "Triunghiului Bermudelor" ar putea fi explicat: Ce legătură există cu craterele din Siberia - FOTO, VIDEO

În acest an, trei cratere imense au apărut în Siberia, dând naştere unor numeroase teorii privind cauza apariţiei acestora. Acum, după studii intense făcute de oamenii de ştiinţă, s-a ajuns la concluzia că explicaţiile găsite în acest caz ar putea fi folosite şi pentru a dezlega misterul "Triunghiului Bermudelor", informează Daily Mail.

26160 afișări
Imaginea articolului Misterul "Triunghiului Bermudelor" ar putea fi explicat: Ce legătură există cu craterele din Siberia - FOTO, VIDEO

Misterul "Triunghiului Bermudelor" ar putea fi explicat: Ce legătură există cu craterele din Siberia (Imagine: Daily Mail)

În luna iulie a acestui an, un crater uriaş, cu un diametru de 80 de metri şi o adâncime de 30 de metri, s-a format brusc în Peninsula Iamal (Siberia), într-o provincie al cărei nume se traduce prin sintagma "Capătul lumii", determinându-i pe oamenii de ştiinţă să se deplaseze de urgenţă în regiune pentru a cerceta fenomenul misterios.

Ulterior, alte două cratere, cu adâncimi de 15 metri, respectiv 4 metri au apărut în alte două regiuni din Siberia.

După studiile efectuate în zonă, experţii ruşi au ajuns la concluzia că aceste cratere au fost provocate de explozii de gaze naturale, care au legătură că fenomenul de încălzire globală.

"Craterul reprezintă cel mai probabil rezultatul acumulării unei presiuni excesive sub pământ, din cauza schimbărilor de temperatură din regiune", a declarat Andrei Plekhanov, un reputat cercetător de la Centrul pentru studii arctice.

"Principalul element îl reprezintă o eliberare de hidraţi de metan (o substanţă solidă, un amestec de gheaţă şi metan). S-a dovedit că există astfel de hidraţi atât în subsolul peninsulei, cât şi în straturile de la suprafaţă. Pot fi şi alţi factori. Fiecare din acest factor a contribuit la declanşarea exploziei care a provocat apariţia craterului", a explicat un alt cercetător, Vladimir Potapov.

El a explicat, de asemenea, că cel mai mare crater este situat la intersecţia dintre două falii tectonice: "Peninsula Iamal este liniştită din punct de vedere seismic, însă în aria craterului se pare că au existat multiple mişcări tectonice. Asta înseamnă că temperatura era mai înaltă decât normal".

Daily Mail notează că, potrivit unor experţi, explicaţia formării acestor cratere ar putea sta la baza dezlegării misterului dispariţiei vapoarelor şi avioanelor în Triunghiul Bermudelor.

"Există o teorie care leagă Triunghiul Bermudelor de hidraţii de metan. Ei încep să se descompună, metanul din gheaţă transformându-se în gaz. Totul se întâmplă ca într-o reacţie nucleară, producând cantităţi uriaşe de gaze. Asta conduce la încălzirea apei oceanului, iar vasele se scufundă în aceste zone pline cu imense cantităţi de gaze. De asemenea, aerul de la suprafaţa zcestor zone devine suprasaturat cu metan, provocând turbulenţe care pot cauza prăbuşirea avioanelor", susţine cercetărorul rus Igor Ielţov, conducător al Institutul Trofimuk.

Vladimir Potapov a menţionat că aceste teorii vor continua să fie studiate. "Craterele sunt extrem de interesante din punct de vedere ştiinţific", a menţionat acesta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici