Nori de gaz formaţi la scurt timp după naşterea Universului, descoperiţi de cercetători

Astronomii au descoperit nori de gaz care s-au format în primele momente după naşterea Universului, în urmă cu 13,7 miliarde de ani, potrivit unui studiu ce a fost publicat joi în revista Science. Compoziţia acestor gaze corespunde cu predicţiile teoretice ale cosmologiei moderne despre originea elementelor din Univers.

509 afișări
Imaginea articolului Nori de gaz formaţi la scurt timp după naşterea Universului, descoperiţi de cercetători

Nori de gaz formaţi la scurt timp după naşterea Universului, descoperiţi de cercetători (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Astfel, doar elementele uşoare, precum hidrogenul şi heliul, au fost create în momentul producerii Big Bang-ului, teoria acceptată despre formarea Universului. A fost nevoie de sute de milioane de ani pentru ca acest gaz primordial să se condenseze pentru a forma stele.

Până la această descoperire, astronomii au detectat întotdeauna doar "metale", un termen care se referă, în astronomie, la elementele mai grele decât hidrogenul şi heliul.

Studiul a fost coordonat de Xavier Prochaska, profesor de astronomie şi astrofizică la Universitatea California din Santa Cruz.

TITLURILE ZILEI

"Este pentru prima oară când observăm gaze ce provin din primele momente ale Universului, care nu au fost contaminate de elemente mai grele, provenind din stele", a declarat el.

"Absenţa metalelor ne arată că acest gaz este imaculat ", a adăugat Michele Fumagalli, coautor al studiului.

Astronomii au descoperit cei doi nori de gaze analizând lumina emisă de quasari îndepărtaţi - resturi de stele -, cu ajutorul unuia dintre telescoapele observatorului Keck din Hawaii.

"Am putut astfel să vedem în ce zonă din spectru lumina era absorbită de gaz, ceea ce ne-a permis să îi măsurăm compoziţia", a precizat Michele Fumagalli.

Fiecare element are o semnătură unică în spectrul luminos şi analiza oamenilor de ştiinţă a relevat doar prezenţa hidrogenului.

Savanţii pot să detecteze cu această procedură prezenţa carbonului, a oxigenului şi a siliciului. Toate aceste elemente, ca şi heliul, erau complet absente din structura norilor de gaze descoperiţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici