- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
O nouă tehnică medicală permite evitarea unor operaţii pe cord deschis
O nouă tehnică nechirurgicală, prin care se poate evita intervenţia pe cord deschis, permite repararea eficientă, cu ajutorul unei cleme, a unor deficienţe ale valvei mitrale, potrivit unui studiu ale cărui rezultate au fost prezentate duminică.
Denumit EVEREST II (Endovascular Valve Edge-to-Edge Repair Study), acest studiu a fost efectuat pe 279 de pacienţi din Statele Unite ale Americii şi Canada, având scopul de a compara eficienţa noii proceduri - MitraClip - cu cea a chirurgiei clasice.
Rezultatele studiului au fost prezentate, în acest weekend, în oraşul american Atlanta, cu ocazia celei de-a 59-a conferinţe anuale organizate de American College of Cardiology, la care participă peste 30.000 de cardiologi, cercetători şi reprezentanţi ai tuturor marilor laboratoare farmaceutice din lume.
Dispozitivul MitraClip, asemănător unui cârlig de rufe, este introdus în corpul pacientului, în artera femurală, cu ajutorul unui cateter, şi, odată ajuns în interiorul inimii, susţine valva mitrală în locul în care trebuie să se afle, împiedicând prolapsul.
Această valvă separă atriul stâng de ventriculul stâng al inimii. Deficienţele valvei mitrale afectează milioane de persoane pe plan mondial şi se află la originea a numeroase decese.
Studiul a fost coordonat de Ted Feldman de la Universitatea NorthShore din oraşul Evanston din statul american Illinois.
După un an de monitorizare, medicii au ajuns la concluzia că eficienţa dispozitivului MitraClip este comparabilă cu cea a intervenţiilor chirurgicale pe cord deschis de reparare a valvei mitrale.
În plus, tehnica MitraClip este mult mai puţin riscantă în cazurile în care pacienţii ar necesita o intervenţie chirurgicală dificilă şi este mult mai ieftină.
-
La clasele pregătitoare nu vor preda cadre didactice debutante
Social astăzi, 22:05
Ministerul Educaţiei anunţă că la clasele pregătitoare, care vor funcţiona, în premieră, din anul şcolar 2012-2013, nu vor preda cadre didactice debutante, acoperirea necesarului de dascăli urmând să fie realizată prin transferuri şi detaşări. citeşte tot
-
Boc: Nu cred în nimic din ce promite Ponta cu privire la supraimpozitarea veniturilor
Politic astăzi, 21:16
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că nu crede nimic din ce anunţă premierul Victor Ponta cu privire la măsurile de supraimpozitare a veniturilor peste 4.500 de lei, precizând că Guvernul USL realizează un singur lucru, ia "cireaşa de pe tort". citeşte tot





Nu exista comentarii