- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
O treime dintre speciile vegetale şi animale vor dispărea din cauza încălzirii globale
Pentru a face faţă încălzirii globale, un număr mare de specii animale şi vegetale vor fi nevoite să migreze către nord sau să urce la altitudini mai mari, însă circa o treime dintre ele nu vor reuşi să se deplaseze suficient de repede şi vor dispărea, potrivit unui studiu recent.
O treime dintre speciile vegetale şi animale vor dispărea din cauza încălzirii globale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Scott Loarie, de la Universitatea Stanford, şi David Ackerly, de la Universitatea Barkely, autorii acestui studiu publicat, miercuri, în revista Nature, au calculat că viteza medie de deplasare a florei şi faunei, la suprafaţa Terrei, va ajunge la 0,42 kilometri pe an, în cursul secolului al XXI-lea.
Această viteză medie a fost calculată pe baza scenariului A12B al Grupului Interguvernamental de Experţi în Evoluţia Climei (GIEC), care prevede o creştere puternică, până la jumătatea acestui secol, a emisiilor de gaze cu efect de seră, în ciuda unei creşteri demografice scăzute şi a introducerii rapide a unor noi tehnologii mai eficiente şi ecologice.
Această valoare calculată acoperă diferenţe regionale foarte mari: vitezele de deplasare nu vor fi decât de 0,08 kilometri pe an pentru pădurile de conifere din regiunile montane tropicale şi subtropicale, dar ar putea atinge 1,26 de kilometri pe an în preriile inundate, mangrove şi regiunile deşertice.
În general, câţiva metri câştigaţi în altitudine vor permite o reglare pe o distanţă scurtă, în mediul montan, însă distanţele ce vor trebui parcurse la câmpie vor fi mult mai lungi.
Problema este că numeroase specii nu vor reuşi să se deplaseze suficient de repede: "aproape o treime dintre habitatele studiate vor avea viteze superioare chiar şi estimărilor cele mai optimiste despre posibilităţile de migrare a plantelor", se indică în comunicatul emis de Academia de ştiinţe din California.
Ca o circumstanţă agravantă, o mare parte a habitatelor naturale a fost fragmentată de om, "ceea ce face ca numeroase specii să nu aibă unde să se refugieze", potrivit aceloraşi experţi.
Iar rezervaţiile naturale, care sunt eficiente împotriva acestei fragmentări, dacă sunt suficient de mari, se vor confrunta cu migraţia speciilor pe care ar trebui să le protejeze.
Într-adevăr, "mai puţin de 10% din zonele protejate la nivel mondial îşi vor păstra condiţiile climatice actuale în interiorul graniţelor lor, în următorii o sută de ani", se afirmă într-un comunicat emis de cercetătorii Universităţii Stanford din SUA.
-
La clasele pregătitoare nu vor preda cadre didactice debutante
Social astăzi, 22:05
Ministerul Educaţiei anunţă că la clasele pregătitoare, care vor funcţiona, în premieră, din anul şcolar 2012-2013, nu vor preda cadre didactice debutante, acoperirea necesarului de dascăli urmând să fie realizată prin transferuri şi detaşări. citeşte tot
-
Boc: Nu cred în nimic din ce promite Ponta cu privire la supraimpozitarea veniturilor
Politic astăzi, 21:16
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că nu crede nimic din ce anunţă premierul Victor Ponta cu privire la măsurile de supraimpozitare a veniturilor peste 4.500 de lei, precizând că Guvernul USL realizează un singur lucru, ia "cireaşa de pe tort". citeşte tot





Mamutii si dinozaurii printre atatea alte specii, au disparut din motive cat se poate de naturale, nu va fi sfarsitul lumii.
Unde mai pui ca incalzirea globala e o farsa globalista dupa cum a demonstrat recent scandalul celor 500 de e-mailuri copiate de pe serverul unei universitati britanice. Oameni "de stiinta" puneau la cale cum sa ne mai prosteasca cu excrocheria lor. Detalii pe altermedia.