Pământul costă 3,5 milioane de miliarde de euro. Vezi cât costă alte planete

Astrofizicianul Greg Laughlin, de la Universitatea California (Statele Unite), a creat o formulă pentru a calcula valoarea planetelor şi a ajuns la concluzia că Pământul este cel mai scump astfel de astru, fiind cotat la 3,5 milioane de miliarde de euro, scrie Daily Mail.

932 afișări
Imaginea articolului Pământul costă 3,5 milioane de miliarde de euro. Vezi cât costă alte planete

Pământul costă 3,5 milioane de miliarde de euro. Vezi cât costă alte planete (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

El a ajuns la această sumă ţinând cont de mai multe caracteristici ale planetei, printre care vârsta, mărimea, temperatura, masa.

După acelaşi algoritm, planeta Marte e cotată la 11.700 de euro, iar Venus - puţin sub 0,7 eurocenţi. Deşi ambele planete au dimensiuni similare Terrei, ele valorează mult mai puţin deoarece nu prezintă forme de viaţă şi au temperaturi extreme (pe Marte, variază între -140 şi 20 de grade Celsius, iar pe Venus, între -220 şi 420 de grade Celsius).

Pe lângă mândria că ne-am autodeclarat "cea mai tare planetă", algoritmul ne-ar putea ajuta să găsim şi alte planete la fel de "tari", susţine Laughlin. El a ierarhizat cele 1.235 de planete cunoscute până în prezent şi a ajuns la concluzia că doar planetele care valorează peste 70 de milioane de euro merită cercetate.

Citeşte mai multe despr preţul Pământului şi al altor planete pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici