Peste 1,4 milioane de români suferă de boală cronică de rinichi

Mai bine de 1,4 milioane de români suferă de boală cronică de rinichi şi în cazul adulţilor trecuţi de 60 de ani, riscul de deces este de două ori mai mare decât riscul de dializă, potrivit medicului Gabriel Mircescu, preşedintele Societăţii Române de Nefrologie.

2704 afișări
Imaginea articolului Peste 1,4 milioane de români suferă de boală cronică de rinichi

Peste 1,4 milioane de români suferă de boală cronică de rinichi (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Peste 1,4 milioane de români suferă de boală cronică de rinichi şi riscul de deces este de două ori mai mare decât riscul de dializă, la adulţii de peste 60, a explicat Prof. Dr. Gabriel Mircescu, preşedintele Societăţii Române de Nefrologie, cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului (10 martie).

Potrivit specialiştilor, boala de rinichi nu este evidentă în cele mai multe cazuri, ceea ce creşte riscul de iniţiere a dializei şi creşte riscul de deces.

„Peste 85% din cazurile de boală cronică de rinichi sunt fără simptome. În România sunt peste 1,4 milioane de persoane cu boală cronică de rinichi, însă foarte puţine sunt diagnosticate, în ciuda faptului că pentru diagnostic sunt necesare doar două analize: examen de urină, pentru verificarea prezenţei proteinelor din urină şi test de sânge, pentru măsurarea nivelului creatininei serice”, a declarat Mircescu.

Mai mult, potrivit acestuia, numai o mică parte a bolnavilor (13%) sunt văzuţi iniţial de nefrologi, cei mai mulţi fiind în evidenţa medicilor cardiologi şi diabetologi.

Persoanele cu risc crescut de boală cronică de rinichi sunt persoanele cu hipertensiune arterială, diabet zaharat, boli cardio-vasculare şi cele care au rude de gradul I în dializă sau transplant renal.

Potrivit statisticilor, boala cronică de rinichi este ignorată până în stadii avansate. Astfel, doi din trei pacienţi sunt diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi când ajung la sub 15% funcţie renală. De aceea, prevenţia şi intervenţia în boala cronică de rinichi sunt multidisciplinare, implicând nu numai nefrologi, ci şi medici de familie, specialişti în diabetologie, nutriţie, cardiologie şi în medicină internă, dar şi psihologi.

Societatea Română de Nefrologie recomandă opt reguli pentru păstrarea sănătăţii şi prevenirea bolii cronice de rinichi: păstrarea nivelului glicemiei şi al colesterolului în limite normale, păstrarea valorii presiunii arteriale între 12/7 şi 14/8, consumarea unei cantităţi suficiente de apă, reducerea consumului de sare, menţinerea unei greutăţi corporale normale, eliminarea sedentarismului prin adoptarea unui stil de viaţă activ, adoptarea unei alimentaţii echilibrate, fără alimente procesate şi renunţarea la ţigări în cazul fumătorilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici