STUDIU: Cum să fii fericit la locul de muncă

Un cercetător a realizat un studiu care arată cum pot fi fericiţi angajaţii la locul de muncă şi ce sunt dispuşi să facă aceştia pentru a atinge nivelul de satisfacţie dorit.

894 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Cum să fii fericit la locul de muncă

STUDIU: Cum să fii fericit la locul de muncă (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Fericirea la serviciu creşte direct proporţional cu salariul, care trebuie să fie mai mare decât al colegului, potrivit unui studiu realizat de profesorul Eduardo Perez Asenjo de la Universitatea Carlos III din Madrid.

Autorul cercetării mai spune că nu doar propriul salariu influenţează fericirea angajatului, ci şi cât câştigă colegii săi. Astfel, pentru ca un angajat să se declare fericit la locul de muncă, iar performanţele lui să fie pozitive, trebuie ca salariul lui să nu fie mai mic decât cel al colegilor săi, scrie iht.com.

De asemenea, studiul mai dezvăluie un rezultat cel puţin surprinzător - în cazul în care un individ are un salariu mai mic decât al colegilor, acea persoană va lucra mai multe ore.

"Explicaţia acestui fapt se află, cel mai probabil, în comparaţiile sociale, pe principiul că «dacă cei alături de care lucrez câştigă mai mult decât mine, voi câştiga şi eu la fel de mult ca ei dacă muncesc mai mult»", a spus profesorul Eduardo Perez Asenjo.

Potrivit autorului cercetării, acesta ar putea fi un criteriu important de care ar trebui să se ţină cont atunci când sunt fixate salariile angajaţilor, în condiţiile în care, din punctul său de vedere, un angajat mulţumit este mult mai eficient decât unul nemulţumit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici