STUDIU: Perioadele dificile influenţează tipul de alimente pe care le consumăm

Perioadele dificile din viaţă tind să influenţeze oamenii să consume alimente mai bogate în calorii. Un studiu făcut public de către cercetătorii americani de la Universitatea din Miami susţine că etapele grele din viaţa oamenilor îi împing pe aceştia să îşi găsească alinarea în mâncare.

464 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Perioadele dificile influenţează tipul de alimente pe care le consumăm

STUDIU: Perioadele dificile influenţează tipul de alimente pe care le consumăm (Imagine: Shutterstock)

Persoanele care tind să fie îngrijorate recurg la mâncatul în exces, studiul efectuat de doi profesori ai Universităţii din Miami spunând că presiunea cotidiană dar şi gândul că în viitor lucrurile se vor înrăutăţi declanşează o reacţie a corpului de "a trăi bine pe moment", relatează publicaţia britanică Daily Mail.

Conform cercetătorilor, atunci când oamenii simt că resursele şi mâncarea vor fi împuţinate, ei pun un accent mult mai mare pe hrana cu mai multe calorii. 

"Rezultatele studiului nostru sunt dovada a perioadei prin care ţara noastră a trecut. Încheierea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale în care s-a vorbit despre o economie slabă, violenţa făcută cu ajutorul armelor, război şi disensiunile dintre taberele politice dovedeşte că oamenii se recuperează greu după această etapă. Acum că ştim că astfel de mesaje îi determină pe oameni să consume alimente bogate în calorii datorită instinctului de supravieţuire, ar fi mai înţelept, pentru cei care vor să aibă un an mai sănătos, să renunţe la astfel de ştiri o perioadă", a declarat Juliano Laran, profesor asistent la Universitatea Miami.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici