STUDIU: Suplimentele cu fier pot reduce oboseala cu 50 de procente

Tabletele cu fier pot reduce starea de oboseală cu până la 50 de procente, chiar şi pentru acele persoane care nu sunt anemice, afirmă autorii unui studiu publicat recent în Canadian Medical Association Journal.

2437 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Suplimentele cu fier pot reduce oboseala cu 50 de procente

STUDIU: Suplimentele cu fier pot reduce oboseala cu 50 de procente (Imagine: Dragos Cristescu/Mediafax Foto)

Administrarea timp de 12 săptămâni a unor astfel de suplimente are ca efect reducerea stării de oboseală cu până la 50 de procente, pentru femeile care prezintă în organism concentraţii scăzute de fier, dar care nu suferă însă de anemie, informează dailymail.co.uk.

Oboseala este o stare raportată în mod frecvent de pacienţii care îşi vizitează medicul de familie şi aproape o treime dintre ei se plâng de acest simptom în timpul consultaţiilor medicale.

TITLURILE ZILEI

Medicii spun că femeile sunt de trei ori mai predispuse decât bărbaţii să raporteze starea de oboseală cu ocazia acestor consultaţii periodice.

Studiul a fost realizat pe un eşantion pe 198 de femei, alese în mod aleator, cu vârstele cuprinse în intervalul 18-50 de ani. Toate pacientele prezentau deficienţe de fier, dar nu erau anemice, acuzau o senzaţie inexplicabilă de oboseală şi aveau concentraţii de feritină de sub 50 de grame/ litru. Feritina este o proteină care depozitează fierul şi care controlează eliberarea lui în organism.

Studiul a fost realizat fără ca participantele, nici personalul medical care administra tabletele cu fier, să deosebească grupul care primea acele suplimente de grupul care primea placebo.

Rezultatele au arătat faptul că aceste suplimente, administrate timp de 12 săptămâni, duc la scăderea cu până la 50% a oboselii - un procent considerabil, ţinând cont de faptul că în grupul care a primit placebo procentul a fost de doar 19%.

După administrarea de suplimente cu fier timp de şase săptămâni, medicii au constatat efecte pozitive asupra hemoglobinei, iar concentraţiile de feritină şi de alţi indicatori sangvini au ajuns la cifre considerate normale.

Suplimentele cu fier nu au influenţat scorurile la testele de depistare a depresiei şi a anxietăţii şi nici indicatorii de calitate a vieţii, precum performanţele fizice şi psihice ale pacientelor.

Studiul a fost coordonat de medicul Bernard Favrat de la Universitatea Lausanne din Elveţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici