SURPRIZA DIN SISTEMUL SOLAR: Comete aflate în stare latentă, readuse la viaţă de Jupiter

Câmpul gravitaţional al planetei Jupiter a readus la viaţă cometele aflate în stare latentă în centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, o zonă denumită "cimitirul cometelor".

3118 afișări
Imaginea articolului SURPRIZA DIN SISTEMUL SOLAR: Comete aflate în stare latentă, readuse la viaţă de Jupiter

SURPRIZA DIN SISTEMUL SOLAR: Comete aflate în stare latentă, readuse la viaţă de Jupiter (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un "cimitir al cometelor" a fost descoperit de astronomi în centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter.

Şi, spre surpriza oamenilor de ştiinţă, unele dintre cometele din acel "cimitir" au revenit la viaţă, după ce s-au aflate în stare latentă multe mii de ani sau chiar milioane de ani, informează dailymail.co.uk.

Descoperirea, făcută de o echipă de cercetători columbieni, contrazice vechea teorie potrivit căreia principala centură de asteroizi din Sistemul Solar era populată în trecut cu mii de comete care au ars în întregime pe măsură ce au "îmbătrânit".

Pe parcursul ultimilor 10 ani, oamenii de ştiinţă au descoperit 12 comete active în acea centură de asteroizi.

Misterul reactivării acestor comete i-a determinat pe astronomii columbieni să analizeze originile acestora.

Studiul lor sugerează faptul că forţa gravitaţională a planetei Jupiter a adus cometele în stare latentă mai aproape de Soare, a cărui căldură le-a făcut să se reaprindă şi să revină astfel la viaţă.

Astronomii sunt de părere că şi alte comete inactive din aceeaşi regiune ar putea fi reaprise atunci când câmpul gravitaţional al planetei Jupiter le captează. Atrase de forţa gravitaţională a lui Jupiter, forma orbitelor acelor comete se modifică, făcând să scadă distanţa maximă dintre cometă şi Soare. Infima energie suplimentară pe care o primesc în acest fel este suficientă pentru a le readuce la viaţă.

Studiul a fost coordonat de profesorul Ignacio Ferrin de la Universitatea Anitoquia din oraşul columbian Medellin.

Cometele se numără printre cele mai mici corpuri cereşti din Sistemul Solar, având în general diametre de câţiva kilometri şi fiind constituite din roci şi gheaţă.

Dacă se apropie de Soare, o parte din gheaţă se transformă în gaze, iar acestea sunt luminate de razele solare şi modelate de vânturile solare, formând o coadă caracteristică, alcătuită din gaze şi praf.

Cele mai multe dintre cometele observate au orbite eliptice, ceea ce înseamnă că ele se apropie destul de rar de Soare.

Unele dintre cometele denumite "comete cu perioadă lungă" au nevoie de câteva mii de ani pentru a completa o orbită în jurul Soarelui.

Există însă şi un grup de aproximativ 500 de "comete cu perioadă scurtă", create atunci când comete cu perioade lungi trec suficient de aproape de Jupiter şi sunt deviate pe orbite care sunt parcurse într-un circuit complet în perioade care variază de la trei ani la 200 de ani.

Deşi sunt evenimente neobişnuite, cometele pot să se ciocnească cu Terra din când în când şi, potrivit unor teorii recente, aceste corpuri cereşti ar fi contribuit la apariţia apei pe planeta noastră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici