Un dinozaur rar, vechi de 110 milioane de ani, descoperit în Canada

Fosilele unui dinozaur care trăia în urmă cu 110 milioane de ani au fost găsite în zona nisipurilor petrolifere din Canada, descoperirea constituind o surpriză pentru specialişti deoarece regiunea era în acea epocă acoperită de o mare.

Un dinozaur rar, vechi de 110 milioane de ani, descoperit în Canada (Imagine: Wikipedia)

Descoperirea - fosila unui anchilozaur, un dinozaur erbivor cu membre puternice, acoperit de o armură osoasă - a fost făcută de un muncitor de la o companie petrolieră.

"Nu am mai găsit niciodată până acum un dinozaur în această zonă", a spus Donald Henderson, curator la Royal Tyrrell Museum din Alberta. "Regiunea era acoperită atunci de o mare, iar majoritatea fosilelor descoperite aici au fost nevertebrate", a mai spus acesta.

Anchilozaurul descoperit avea o lungime de circa 5 metri şi o lăţime de 2 metri.

"Este uimitor că s-a conservat în atât de bune condiţii", a mai spus Henderson, precizând că fosila era tridimensională şi nu aplatizată de sedimentele grele depuse deasupra.

"Acesta este cel mai vechi schelet atât de complex de dinozaur pe care l-am descoperit în această provincie", a mai spus acesta.

Anterior, cea mai mare fosilă descoperită în nordul provinciei Alberta a fost cea a unei reptile uriaşe numite ihtiozaur, găsită în urmă cu 10 ani lângă Fort McMurray.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
DESCOPERIRE ,
DINOZAUR ,
CANADA
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa