Un medicament contra cancerului de piele, aprobat în procedură accelerată în Marea Britanie

Pembrolizumab, un medicament eficient împotriva cancerului de piele în stadii avansate, va fi disponibil în curând în Sistemul naţional de sănătate (NHS) din Marea Britanie, în urma unei proceduri de aprobare accelerată, informează bbc.com.

913 afișări
Imaginea articolului Un medicament contra cancerului de piele, aprobat în procedură accelerată în Marea Britanie

Un medicament contra cancerului de piele, aprobat în procedură accelerată în Marea Britanie

Medicii de la National Institute for Health and Care Excellence din Marea Britanie spun că Pembrolizumab este un medicament eficient pentru pacienţii care l-au testat şi care nu au urmat un tratament cu un alt produs, denumit Ipilimumab.

Pembrolizumab (Keytruda) a fost deja testat în cadrul unei proceduri de aprobare accelerată, în Marea Britanie, prin intermediul unui program guvernamental - Early Access to Medicines Scheme.

Testele au dovedit că Pembrolizumab poate să oprească evoluţia tumorilor şi chiar să le micşoreze.

Melanomul, cea mai gravă formă a cancerului de piele, ocupă locul al cincilea în topul celor mai frecvente tipuri de cancer din Marea Britanie. Boala face peste 2.000 de victime în această ţară, în fiecare an.

Pembrolizumab poate fi administrat prin perfuzie, o dată la trei săptămâni, pentru a stopa procesul de formare a unor noi tumori în stadiu avansat.

Pembrolizumab este considerat un "medicament din generaţia viitoare", deoarece stimulează sistemul imunitar al pacientului, făcându-l să lupte eficient împotriva bolii.

Medicamentul este un anticorp monoclonal şi blochează un proces biologic pe care cancerul îl utilizează pentru a se "deghiza" şi pentru a evita astfel atacurile lansate de sistemul imunitar.

Noul tratament nu este ieftin - costă aproximativ 3.000 de lire sterline per doză -, însă producătorul său, compania Merck Sharp and Dohme, a acceptat să acorde Sistemului naţional de sănătate din Marea Britanie (NHS) o reducere de preţ substanţială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici